Operațiunea Admiral. Parchetul European investighează o fraudă de 2,2 miliarde de dolari, inclusiv în Olanda și Germania

Parchetul European (condus de Laura Codruța Kovesi), în cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din 14 state membre ale UE, a desfăşurat, marţi, ceea ce a numit Operațiunea Admiral. Este vorba despre măsuri de investigare simultane, inclusiv peste 200 de percheziţii, în legătură cu o schemă complexă de fraudă în materie de TVA bazată pe vânzarea de bunuri electronice populare. Prejudiciul este estimat la peste 2.2 miliarde euro.

Parchetul European, instituție condusă de Laura Codruța Kovesi, în cooperare cu agenţiile de aplicare a legii din 14 state membre ale UE, a desfăşurat, marţi, ceea ce a numit Operațiunea Admiral. Este vorba despre măsuri de investigare simultane, inclusiv peste 200 de percheziţii, în legătură cu o schemă complexă de fraudă în materie de TVA bazată pe vânzarea de bunuri electronice populare. Prejudiciul este estimat la peste 2,2 miliarde euro.

Parchetul European anunţă, marţi, că a derulat acţiuni şi peste 200 de percheziţii în mai multe state. Această acţiune a avut loc în Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, România, Slovacia, Spania şi Slovacia. 

În cadrul acestei operaţiuni emblematice a EPPO – Operațiunea Admiral – au fost deja efectuate percheziţii în Cehia, Ungaria, Italia, Ţările de Jos, Slovacia şi Suedia la 12 şi 13 octombrie 2022.   

„Toate datele colectate sunt în curs de analiză, iar ancheta privind grupurile de crimă organizată care se află în spatele acestei scheme continuă. Prejudiciile estimate în cadrul operaţiunii Admiral se ridică în prezent la 2,2 miliarde de euro. Au fost luate măsuri de recuperare a prejudiciilor, iar mai multe detalii vor fi comunicate imediat ce vor fi cunoscute”, a transmis Parchetul European, într-un comunicat de presă.  

Potrivit procurorilor, în aprilie 2021, autoritatea fiscală portugheză din Coimbra cerceta o companie care vindea telefoane mobile, tablete, căşti şi alte dispozitive electronice, fiind suspectată de fraudă cu TVA.  

„Atunci când EPPO şi-a început activitatea, în iunie 2021, în conformitate cu obligaţia lor legală, autorităţile portugheze au raportat cazul către EPPO. Din punct de vedere naţional, pe baza anchetei administrative, facturarea şi declaraţiile fiscale păreau a fi în regulă. Cu toate acestea, procurorii delegaţi europeni portughezi au decis să investigheze în continuare. Lucrând împreună la nivel transfrontalier, procurorii europeni, procurorii europeni delegaţi, analiştii în domeniul fraudei financiare ai EPPO şi reprezentanţii Europol şi ai autorităţilor naţionale de aplicare a legii au stabilit treptat legături între societatea suspectă din Portugalia şi aproape 9.000 de alte entităţi juridice şi peste 600 de persoane fizice situate în diferite ţări. La optsprezece luni de la primirea raportului iniţial, EPPO scoate acum la iveală ceea ce se crede a fi cea mai mare fraudă de tip “carusel” în materie de TVA investigată vreodată în UE”, a mai transmis instituţia.  

Potrivit procurorilor, activităţile infracţionale sunt răspândite în cele 22 de state membre participante la EPPO, precum şi în Ungaria, Irlanda, Suedia şi Polonia, alături de ţări terţe, printre care Albania, China, Mauritius, Serbia, Singapore, Elveţia, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit şi Statele Unite.    

„Dincolo de mărimea prejudiciilor, ceea ce scoate în evidenţă această fraudă de tip “carusel de TVA” este complexitatea extraordinară a lanţului de companii. De la companiile care acţionează ca furnizori aparent curaţi de dispozitive electronice şi cele care solicită rambursări de TVA de la autorităţile fiscale naţionale în timp ce vând aceste dispozitive online clienţilor individuali – şi care ulterior canalizează veniturile obţinute din aceste vânzări în străinătate, înainte de a dispărea ele însele – până la cele care spală veniturile obţinute din această activitate infracţională. Aceste activităţi nu ar fi posibile fără implicarea mai multor grupuri de crimă organizată cu înaltă calificare, fiecare dintre acestea având roluri specifice în cadrul schemei globale. Lucrând la nivel transnaţional, aproape cu o logică industrială, acestea evită de ani de zile să fie detectate”, au mai transmis procurorii.   

Aceştia estimează că, pe baza celei mai recente estimări a Europol, frauda de tip “carusel” în materie de TVA, sau frauda intracomunitară a comercianţilor lipsă (MTIC), este cea mai profitabilă infracţiune din UE, care costă anual aproximativ 50 de miliarde de euro în pierderi fiscale pentru statele membre.  

„Transfrontalieră prin definiţie, odată ce atinge un nivel de complexitate comparabil cu cel observat în cadrul operaţiunii Admiral, acest tip de fraudă este aproape imposibil de descoperit dintr-o perspectivă pur naţională. Utilizând sistemul central de gestionare a cazurilor EPPO, accesul la bazele de date naţionale şi europene, cu sprijinul capacităţii analitice şi de investigare a Biroului central al EPPO, precum şi al Europol şi al actorilor naţionali de aplicare a legii, procurorii europeni au reuşit să conceapă şi să pună în aplicare o abordare comună de investigare a unei întregi reţele de grupuri de crimă organizată”, au mai precizat procurorii.  

„Prin Operațiunea Admiral, Parchetul European pune în lumina reflectoarelor o industrie infracţională extrem de sofisticată. Aceasta a prosperat în Uniunea Europeană, în special din cauza limitărilor structurale ale autorităţilor fiscale şi de aplicare a legii naţionale, atunci când este vorba de criminalitatea financiară transfrontalieră. Fără EPPO, pregătirea acestui tip de operaţiune ar fi durat ani de zile – sau, mai probabil, nu ar fi avut loc niciodată”, a declarat procurorul-şef european, Laura Codruţa Kovesi.  

Potrivit acesteia, Operațiunea Admiral este o demonstraţie clară a avantajelor unui parchet transnaţional.  

„Când vine vorba de frauda în materie de TVA, dintr-o perspectivă naţională, prejudiciile pot fi evaluate ca fiind relativ mici sau inexistente, sau chiar pot rămâne nedetectate. Este nevoie de o vedere din elicopter, pentru a vedea imaginea de ansamblu. EPPO a avut nevoie de mai puţin de 18 luni de la raportul iniţial de infracţiune până la descoperirea unei întregi reţele de grupuri de crimă organizată, responsabile de o pierdere impresionantă de 2,2 miliarde de euro pentru contribuabilii din UE. Cred că aceasta este cea mai mare fraudă de TVA descoperită până în prezent în Europa”, a mai afirmat Kovesi.  




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Cine a fost Sfântul Andrei, apostolul care a spus: „Nu din îndrăzneală, ci din credință nu mă tem de moarte”

Wed Nov 30 , 2022
Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este sărbătorit de Biserică în ziua de 30 noiembrie. Potrivit datelor de la Direcția pentru Evidența Populației și Administrarea Bazelor de Date, în România, peste 940.000 de români poartă numele de Andrei sau derivate ale acestuia. Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Andrei […]
Sfântul Apostol Andrei

V-ar putea interesa și: