Opt actori din Teatrul de Stat Constanța, scrisoare deschisă către președintele Consiliului Județean Constanța

Opt actori din Teatrul de Stat Constanța au adresato scrisoare deschisă către președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu.

Aceștia au identificat 27 de aspecte referitoare la managementul defectuos al instituției, asigurat de către actrița Daniela Dumitrescu, și cer luarea unor măsuri corespunzătoare.

Semnatarii scrisorii sunt: Lana Moscaliuc, Luiza Martinescu, Axente Alexandru, Maria Lupu, Nicodim Ungureanu, Enache Iulian, Georgiana Rusu și Mihai Sorin Vasilescu, fost director al instituției.

Puteți citi mai jos scrisoarea deschisă, în întregime.

„Către Președintele Consiliului Județean Constanța,

Domnul Marius Horia Țuțuianu

Privind aspecte referitoare la:

A. Managementul defectuos al instituției Teatrul de Stat Constanta

1. ABUZURI DECIZIONALE ÎN INTERES PERSONAL: sunt alese în repertoriu în mod special spectacole în care Dana Dumitrescu are rezervat rolul principal (exemple: 10 spectacole din 24 – Gaitele, Uciderea lui Gonzago, Ursul, Visul unei nopti de vara, Scaiul, Trei surori, Titanic vals, Metamorfozele iubirii, Napasta, Bolnavul inchipuit, Maria, regina descatusata) condiționându-se regizorii. De asemenea, îl impune pe fratele ei, Adrian Dumitrescu, în distribuții (sursa: ședința din 1 noiembrie 2018, documente oficiale ale TSC); doar regizorii cu personalitate nu o distribuie, dar în aceste cazuri spectacolele se joacă doar de câteva ori și apoi nu sunt reluate.

2. Distribuțiile spectacolelor sunt hotărâte în mod abuziv si discreționar chiar de directoare, pe baza simpatiilor sau antipatiilor. Nu se prezintă propunerile de spectacole Consiliului Artistic, alegerea repertoriului de spectacole fiind făcută exclusiv și subiectiv de directoarea Dana Dumitrescu, conform intereselor proprii. De aici, prezența în repertoriu a unor producții slabe din punct de vedere calitativ. Cazul spectacolului propus pentru Centenar (catalogat drept o mizerie de toți actorii din distribuție): a fost ales acest spectacol propus de un regizor submediocru – Alina Hiristea (recenzii elocvente pe website-urile de specialitate) doar pentru că aceasta i-a asigurat directoarei rolul principal. În semn de protest pentru implicarea lor prin ordin de serviciu în acest spectacol de calitate îndoielnică, mulți actori din distribuție intenționează sa poarte banderole albe la reprezentații.

3. Pe cale de consecința, nu există o preocupare reală din partea managerului pentru creșterea valorii trupei de actori și nu sunt puse în valoare actrițele, mai ales cele care au neșansa să se încadreze în același palier de roluri si varsta cu directoarea – de aici, nemulțumiri, animozități, scandaluri permanente. Nu exista o preocupare permanenta indreptata catre trupa de actori, in conditiile in care in unanimitate regizorii semnaleaza valoarea indiscutabila a actorilor TSC. Orice teatru din Romania pune pe primul plan preocuparea de a-si promova imaginea actorilor. Acesta este un element extrem de important de marketing in ideea dezvoltarii vanzarii reprezentatiilor viitoare. Din nefericire, Dana Dumitrescu este preocupata doar de propria imagine de actrita si de propulsarea acestei imagini. Ar fi fost mult mai importanta si in beneficiul TSC ca Dana Dumitrescu sa fie preocupata de dezvoltarea sa ca manager si de promovarea ACESTEI laturi a activitatii sale in cadrul institutiei.

4. Au fost realizate multe producții ample, cu bugete mari, care s-au jucat doar de câteva ori, din cauza managementului defectuos sau din motive personale ale directoarei, în acest mod fiind grav afectat bugetul teatrului (exemple: De Pasti – 30.000 euro, Visul unei nopti de vara, Uciderea lui Gonzago, Sobolanul rege, Trei surori, Titanic vals, Gaitele, Bolnavul inchipuit). Motive:

– contractele de drepturi de autor pentru regie, scenografie, muzica etc. au fost întocmite neprofesional, pe termen scurt, în contradicție cu practicile teatrale uzuale

– motive personale ale directoarei (antipatii, certuri cu regizorii din motive personale, modificări nejustificate ale distribuțiilor, necunoașterea legislației și luarea unor decizii în contradicție cu practicile teatrale).

5. Nu există o analiză a muncii. Se tolerează prezența pe lista angajaților teatrului a actriței Luiza Sarivan – concubina directorului de productie Bogdan Caragea, care a jucat doar în 3 spectacole în ultimii zece ani (mai puțin de o reprezentație pe an!!!) dar primește salariu lunar, în condițiile în care teatrul are deficit de personal în corpul artistic. Cum s-au facut evaluarile acestei actrițe???

6. Sunt permise în mod frecvent învoiri, altele decât cele prevăzute în mod legal (concediu de odihnă, concediu medical, concediu fără plată), fără scoatere de la plată. Din cauză că a acceptat învoiri în mod necontrolat, la finalul stagiunii precedente directoarea a fost nevoită să nu mai prevada reprezentatii timp de doua saptamani, din lipsă de personal artistic.

7. Organizarea muncii este complet deficitară – stagiunea Teatrului de Stat Constanța este cea mai scurtă dintre toate teatrele instituționale din România, aproape 9 luni pe an, față de 10 luni în mod normal. Beneficiile financiare ale TSC sunt infime in raport cu valoarea investitiilor in spectacolele din repertoriu

8. Avansarea și angajarea șoferului Ștefan Vînă pe postul de Șef Serviciu Regizorat pentru simplul motiv că este IUBITUL directoarei, în condițiile în care acesta nu avea experiența necesară pentru acest post, iar la concurs s-au prezentat și alți doi colaboratori ai TSC care îndepliniseră această funcție, aveau experiența necesară și îndeplineau criteriile de concurs. Mai mult decât atât, Fișa Postului la actori a fost modificată astfel încât SĂ EXISTE SUBORDONARE DIRECTĂ FAȚĂ DE ȘEFUL SERVICIULUI REGIZORAT, aspect UNIC în teatrele din România! Probabil ca acesta este motivul pentru care pe website-ul TSC nu se publica ORGANIGRAMA institutiei, asa cum ar fi normal.

9. Nu se întocmesc procese verbale la ședințele Consiliului Artistic și nici la ședințele Consiliului de Administrație. Nu se supun la vot hotărîrile Consiliului de Administrație!

10. În anul 2018, TSC a funcționat fără Regulament de Ordine Interioară și fără aducerea la cunoștință a Contractului Colectiv de Muncă: acestea au fost afișate la avizierul teatrului abia la finalul lunii octombrie 2018, fără consultarea angajaților, așa cum prevede legislația în vigoare.

11. În ceea ce privește implicarea TSC în proiecte în care sunt folosite resurse ale instituției, managerul Dana Dumitrescu încalcă legislația în vigoare privind managementul instituțiilor de cultură: Legea 185 / 2014 care legiferează OUG 68 / 2013, care completează OUG 189 / 2008 și Ordinul M.C.I.N. 2799 din 10.12.2015.

– Legea 85 / 2014, Art. 17, Pct. (4): Pentru proiectele ce urmeaza sa fie realizate in conditiile prevazute la alin. (2), autoritatea incheie acte aditionale la contractul de management, care vor cuprinde denumirea si prezentarea proiectelor, bugetul necesar realizarii proiectelor, bugetul alocat de autoritate in acest scop, precum si remuneratia stabilita de autoritate” – nu au fost întocmite aceste documente, conform legii.

– Ordinul M.C.I.N. 2799 din 10.12.2015: Cuantumul remuneraţiei, precum şi numărul maxim de proiecte care urmează să fie realizate direct sau la a căror realizare urmează să participe nemijlocit managerul, în condiţiile prevăzute la alin. (1), sunt negociate anual în termen de 30 de zile de la realizarea evaluării anuale şi se constituie în acte adiţionale la contractul de management” – nu au fost întocmite aceste documente, conform legii.

– Legea 85 / 2014, Art. 28, Alin (5): În cazul operelor de creaţie intelectuală la a căror realizare managerul participă în mod direct sau indirect şi pentru care sunt utilizate resursele instituţiei, drepturile patrimoniale vor fi cesionate instituţiei, conform contractului de cesiune încheiat între manager şi autoritate în condiţiile Legii nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare”.

Numărul proiectelor nu a fost stabilit de comun acord cu autoritatea (Consiliul Judetean Constanta) și nu au fost prevăzute în mod expres în contractul de management; pentru proiectele realizate nu au fost încheiate acte adiționale la contractul de management; managerul Dana Dumitrescu nu a cesionat instituției drepturile patrimoniale obținute în cazul proiectelor la care a participat personal și în care au fost utilizate resursele instituției (spectacolele în care a jucat, proiectele la care a participat în nume propriu, dar la care au fost folosite resursele instituției).

12. Activitatea de marketing, promovare / publicitate și P.R. este complet deficitară: în anul 2018, jumătate din populația Constanței nu știe că Teatrul de Stat EXISTĂ!!! Nu se întreprind activități moderne de promovare a imaginii instituției și a trupei de actori.

13. Actualul Contract Colectiv de Munca a fost „negociat” de conducerea TSC cu „reprezentantii salariatlior”:

– reprezentantul angajaților TESA Oana Agafiței (secretara directoarei, condiționată în luarea deciziilor de angajarea fiului ei la TSC)

– reprezentantul personalului tehnic Ștefan Vînă (iubitul directoarei)

– reprezentantul corpului artistic Mirela Pană (cumnata fostului soț al directoarei, Cristian Zgabercea).

Reamintim ca Regulamentul de Ordine Interioara si Contractul Colectiv de munca, rezultate ale negocierilor din decembrie 2017, au fost semnate de „reprezentantii salariatilor” fara consultarea personalului angajat si nu au fost aduse la cunostinta salariatilor la momentul respectiv, conform legii, fiind afisate la sediul teatrului abia la 29 octombrie 2018!!!

14. Nu s-a reușit încheierea proiectului cultural „Ovidius in love” (finanțat de Primăria Constanța – 850.000 lei), la care Dana Dumitrescu a fost manager de proiect și la care au fost folosite resursele instituției, aspect care a generat o serie întreagă de scandaluri. După un an întreg în care a solicitat documentația legală, Primăria a returnat Teatrului de Stat Constanța ÎNTREAGA DOCUMENTAȚIE, pentru ca decontarea cheltuielilor nu poate fi realizată întrucât documentele de decont aduse de TSC prezintă o serie întreagă de nereguli grave. TSC urmează să fie acționat în instanță de mai mulți participanți la proiect. Acest aspect denotă încă o dată incapacitatea managerială a Danei Dumitrescu.

15. Imaginea TSC este negativă atât la nivel național, cât și internațional. În proporție covârșitoare, colaborările cu regizori, scenariști, compozitori, coregrafi, actori s-au terminat cu scandaluri, aspect care a condus la evitarea TSC de către regizori sau actori importanți.

16. Nu există comunicare si transparenta între conducere și angajați, conform normelor impuse de legislația în vigoare. Personalul nu este pus la curent cu agenda de activiți a teatrului, cu proiectele adiacente în care teatrul este implicat, cu sumele vehiculate în proiecte etc. (proiectul european „Legende pe ruine circulare”, proiectul „Paliativ”, proiectul „Maria, regina descatusata”).

17. Există o practica, uzuală în TSC, dar ILEGALĂ in fapt: numeroase contracte de orice tip sunt semnate ANTEDATAT, dar ULTERIOR desfășurării activității pentru care sunt încheiate (contracte de colaborare, contracte de prestări servicii etc)!!!

18. Haos în administrarea instituției – zeci de documente nu se regăsesc în arhiva TSC, chiar dacă ele apar înscrise în registrul de intrări / ieșiri al instituției.

19. A pus instituția în pericol de a fi acționată în instanță și doar anumite compromisuri au facut ca această situație să fie evitată (exemplu: Daniele Salvo – Dionysos: Dana Dumitrescu, in mod arbitrar si discretionar, a intenționat să facă o modificare în distribuție fără acordul regizorului (contrar practicilor teatrale), pentru a juca spectacolul în festivalul de la Baia Mare. Regizorul italian a aflat și a amenințat că dă teatrul în judecată (exista corespondenta cu casa de avocatura contactata de Daniele Salvo) și doar o mediere de ultim moment a făcut ca acest conflict să fie aplanat. Pentru „îmbunarea” lui Daniele Salvo, a fost contactat președintele juriului de la festival, Sorin Militaru, care a fost convins să ofere spectacolului Dionysos un premiu – Premiul pentru imagine scenică?!? în schimbul oferirii posibilității lui Sorin Militaru de a monta un spectacol la Constanța în perioada următoare – stagiunea 2019).

20. Lipsa totala de transparenta in ceea ce priveste proiectul pe fonduri europene „Legende pe ruine circulare”.

21. Spectacolul „Paliativ”, preluat in portofoliul TSC in urma Festivalului FITIC 2018 se joaca cu vanzare de bilete, in conditiile in care productia spectacolului a fost realizata in cadrul unui proiect finantat cu fonduri nerambursabile de Primaria Constanta, proiectul NEFIIND INCA INCHEIAT. In aceste conditii, obtinerea de profit (vanzarea de bilete) este ILEGALA!

B. Alte probleme ale managerului

1. Tolerează indisciplina.

2. Trece cu vederea abaterile fratelui său, evitând sa-i întocmească acestuia referat inclusiv în condițiile în care acesta a ratat intrarea în scenă la un spectacol prezentat la un festival, compromițând spectacolul și afectând astfel imaginea instituției.

3. Folosește șoferul și mașina instituției în scop personal, obligând șoferul sa stea după ea la teatru până la 4 dimineața pentru a o conduce acasă.

4. A plecat o săptămână în Spania, pentru a însoți delegația TSC participantă la proiectul european. Din această cauză, au fost sistate pentru o săptămână repetițiile la spectacolul Centenar, în condițiile în care toată echipa de producție a stat degeaba la Constanța, pe banii instituției. În aceste condiții, actorii din distribuție sunt obligați acum să vină la repetiții în zilele libere, pentru a se compensa întârzierea.

5. A fost plecată în Spania și Italia în cadrul proiectului european, dar n-a însoțit niciodată trupa teatrului la deplasările la festivalurile din România.

6. Minciună și dezinformare: în ședința cu angajații Teatrului de Stat din data de 1 noiembrie 2018, managerul Dana Dumitrescu a prezentat faptul că regizorul important Alexandru Măzgăreanu va monta un spectacol la TSC în stagiunea 2018 – 2019. În urma verificărilor efectuate de câțiva actori, s-a aflat că regizorul respectiv nici măcar nu fusese contactat de conducerea TSC, el oricum având agenda ocupată până la finalul anului 2020.

În aceste condiții, considerăm că managerul Dana Dumitrescu trebuie sa-și asume prevederile Ordinului nr. 2799/2015 pentru aprobarea Regulamentului – cadru de organizare și desfășurare a concursului de proiecte de management, a Regulamentuluicadru de organizare și desfășurare a evaluării managementului, a modelului-cadru al caietului de obiective, a modelului-cadru al raportului de activitate, precum și a modelului-cadru al contractului de management, Partea a II-a, Cap. 12 – Raspunderea contractuală, Art. 16, Pct. (1): Managerul răspunde, în limitele stabilite de lege, pentru daunele produse instituției prin orice act al său, contrar intereselor instituției și/sau autorității, prin acte de gestiune, prin utilizarea abuzivă sau neglijentă a fondurilor instituției și/sau pentru neîndeplinirea responsabilităților prevăzute de ordonanța de urgență, de reglementările specifice instituției sau de regulamentul de organizare și funcționare al instituției.” Prin urmare, vă solicităm sprijin în analiza aspectelor semnalate de noi și sperăm că veți înțelege just demersul nostru, care nu se consideră un demers revoluționar ci doar o modalitate de a semnala multiplele disfuncționalităților din activitatea conducerii Teatrului de Stat Constanța. Rămânem devotați scenei teatrale din Constanța, căreia mulți dintre noi i-am încredințat clipele cele mai frumoase ale vieții noastre și sperăm că veți analiza cu obiectivitate cele prezentate în această scrisoare deschisă.”

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.