Opt elevi ai Liceului Teoretic „George Călinescu” Constanța s-au calificat la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

Liceul Teoretic ,,George Călinescu” din Constanța se poate mândri cu un număr de opt reprezentanți la aceste competiții de prestigiu, demonstrând că este un etalon de performanță în studiul disciplinelor umaniste.

Astfel, vor merge să concureze cu alți elevi fruntași din toată țara: Maria-Veronica Alexandroaia – clasa a VII-a, coordonată de doamna profesor Cătălina Gherase, la Olimpiada Lectura ca Abilitate de Viață, Cristina Bînzari – clasa a XII-a E, coordonată de doamna profesor Georgiana Olteanu, la filosofie, Ioan-Alexandru Nedelcu – clasa a XII-a E și Denis-Andrei Răduș – clasa a X-a E, coordonați de doamna profesor Rodica-Victoria Pundichi, la limba spaniolă, Andreea Iordache – clasa a IX-a E, coordonată de doamna profesor Elena Crăcea, la limba latină, Alexandra-Nicoleta Gheorghe – clasa a XII-a F, coordonată de doamna profesor Daniela-Ileana Grigore, la limba italiană, Maria-Veronica Alexandroaia – clasa a VII-a, coordonată de doamna profesor Daniela Stoian și Sebastian-Andrei Stoineanu – clasa a XI-a B, coordonat de doamna profesor Daniela Ianole, la limba engleză.

„Ne bucurăm nespus că ne menținem și chiar urcăm în topul școlilor din județ în ceea ce privește participarea la etapa națională a Olimpiadelor școlare, demonstrând astfel dedicarea profesorilor și seriozitatea elevilor din liceul nostru”, declară doamna prof. dr. Iuliana Dode, directorul adjunct al instituției.

Pe lângă aceste rezultate de excepție, elevii călinescieni au mai obținut numeroase premii și mențiuni la faza județeană a Olimpiadelor de limba română, lectură, limba engleză, limba franceză, limba italiană, limba spaniolă, limba latină, logică, filosofie și istorie. Se poate afirma că spiritul liber în gândire se combină perfect cu pasiunea pentru studiu și cunoaștere în instituția de învățământ constănțeană.

„Elevii noștri au demonstrat în acest an școlar că pot da dovadă de ambiție și maturitate, atât în ceea ce privește performanțele școlare, cât și prin implicarea în cauze umanitare sau prin organizarea unor activități culturale inedite. Aceste rezultate deosebite la olimpiadele școlare confirmă  acest lucru, iar noi ne mândrim cu ei și ne bucurăm că am reușit să le insuflăm dorința de autodepășire și interesul pentru adevăratele valori”, transmite domnul profesor Vasile Mihăilă,  directorul Liceului Teoretic ,,George Călinescu” Constanța.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Problema refugiaților, în atenția autorităților. Rezultatele ședinței trimestriale a echipei locale de sprijin în vederea integrării

joi mart. 30 , 2023
Prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian Coșa, a convocat pe 30 martie ședința trimestrială a echipei locale de sprijin în vederea integrării străinilor care au dobândit protecție internațională sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene […]

V-ar putea interesa și: