Opt motive pentru care ar fi bine să evitați litoralul românesc în vara aceasta

Turiști la cumpărături într-un magazin din Constanța

Da, știm, pandemia s-a terminat și de-abia așteptați o vacanță fără restricții, ca altădată. Dacă vreți să vă bucurați însă din plin de timpul vostru, ar fi bine să vă gândiți de două ori înainte de a veni, vara aceasta, pe litoralul românesc. Mai jos puteți afla opt dintre motive.

  1. Trafic de coșmar

Dacă există un iad al șoferilor, probabil că aceasta este orașul Constanța. Un drum care în mod normal se parcurgea în 5 – 7 minute poate dura acum o oră. Nu e glumă. Se lucrează în multe zone, se sapă șanțuri, se astupă, se sapă din nou, astfel încât se formează cozi de kilometri întregi. Da, vă puteți aștepta la un ambuteiaj de trei kilometri. Nici pentru cei care circulă cu mijloacele de transport în comun nu este diferit, pentru că nu avem tramvaie și nici autobuze care să circule pe benzi dedicate (cu foarte puține excepții). În plus, nu se știe când se vor termina lucrările. Pe 10 decembrie 2021, primarul spunea că cele de le varianta orașului se vor termina pe 20 decembrie 2021. Au trecut mai bine de patru luni, nici vorbă de așa ceva.

  1. Servicii de proastă calitate

Dacă până acum litoralul românesc nu era renumit pentru serviciile sale de calitate, lucrurile se vor complica din ce în ce mai mult. Experții spun deja că ciorba va fi rece anul acesta, iar cearșafurile se vor schimba mai rar. Conform declarațiilor lui Romulus Badea, vicepreședinte al Patronatului importatorilor de forță de muncă și partener Soter&Partners, cei din Horeca nu au cu cine să lucreze. „Anul trecut, pe litoral, au atras tot ce au putut. Au fost muncitori care în februarie cărau saci cu ciment și în iunie duceau farfuriile la mese, serveau clienții. Adică nu aveau niciun fel de pregătire profesională, dar dacă nu ai cu cine, nu te mai uiți la calitate, ci doar să poți să faci”, povestea el. „În discuțiile cu autoritățile, cei de la asociația pentru turism spuneau că estimarea lor este că în domeniul Horeca este nevoie de 50.000 de oameni, din care litoralul are nevoie de 20.000”, potrivit lui Badea.

  1. Prețurile

Ca să vii într-o vacanță pe litoral trebuie să fii gros la pungă. Camera la un hotel de patru stele din Mamaia sare de 1.000 de lei pe noapte, bani cu care poți sta în orice capitală din Europa. O masă pentru două persoane la una dintre cherhanalele din județ, de la care să nu-ți pui pofta-n cui, te va costa cam un sfert din salariul minim pe economie. Desigur, găsiți și alternative mai ieftine, la fast-food și/sau la „împinge tava”, autoserviri unde puteți mânca deseori surprinzător de bine și la prețuri decente.

Nu uitați de parcare. În Mamaia și în centrul Constanței veți plăti 4 lei pe oră, 24 de ore din 24, cu excepția primei jumătăți, care este gratuită. Așadar, aproape 100 de lei pentru 24 de ore.

  1. Șantiere în loc de obiective turistice

Șantiere veți găsi nu numai pe șosele, ci și la unele obiective turistice. Da, în Constanța avem un frumos Cazinou construit în stil Art-Nouveau, dar nu veți putea admira decât o folie protectoare. Se lucrează la el, după ce mai bine de un deceniu a fost lăsat în paragină, și nu va fi gata decât în primăvara lui 2023 – în varianta optimistă.

Strada Ștefan cel Mare, altădată o arteră comercială, este acum plină de șanțuri și gropi și așa va fi toată vara. Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, unul din cele care face legătura între oraș și Mamaia, este plin de buldoexcavatoare.

Strada Ștefan cel mare din Constanța

  1. Bloc lângă bloc și drumuri de pământ

În zonele noi de pe litoral, cum ar fi Mamaia sat, s-a construit enorm, dar fără să se țină cont prea mult de infrastructură, spațiu verde sau distanță între blocuri. Așa se face că veți găsi aici blocuri înghesuite unul în altul, în care priveliștea „către mare” înseamnă un apartament orientat, întra-devăr, către mare, dar de pe geamurile căruia poți vedea numai blocul de vizavi, aflat la foarte puțini metri. Străzile de pământ și lipsa trotuarelor completează acest tablou demn de satele din secolul XIX.

  1. Constanța și Mamaia, pline de câini fără stăpân

Și Constanța, și Mamaia s-au umplut de câini fără stăpân, după ce nu au mai fost ridicați de pe străzi mai bine de un an. Un contract în acest sens a fost încheiat recent, dar nu sunt ridicați decât câinii care nu sunt violenți. Cei violenți, deci cei mai periculoși, sunt liberi și ar trebui să fiți atenția atunci când treceți prin zona lor.

  1. Lipsa alternativelor

Din păcate, în afară de soare și mare, nu prea sunt multe posibilități de a-ți petrece timpul. Există și excepții, desigur, cum ar fi festivalurile organizate vara, Neversea, de pildă, dar acestea au clienții lor. Lumea vine în Constanța pentru Neversea, nu pentru plajă. Dacă vrei să ieși într-un parc, vei observa că avem unul singur și acela cam părăsit. Muzeele sunt încremenite în timp, în comparație cu cele din străinătate, interactive, moderne (asta nu înseamnă însă că nu le puteți vizita. Dimpotrivă, că recomandăm, veți vedea exponate uimitoare). Aveți, desigur, Delfinariul, unic în țară, dar și cetățile antice din județ, pentru care va trebui să faceți însă un drum de câteva ore. Și mai aveți la dispoziție delta, frumoasă, dar care îi șochează pe străini cu cantitatea imensă de gunoaie.

  1. Cocalarii și bunul simț

Scuzați termenul argotic, dar este un motiv bun pentru care mulți ocolesc litoralul. Îi vedeți peste tot, de la aleile de promenadă sau din magazinele unde aleg să meargă cu burta goală atârnând peste slip până la restaurantele în care vorbesc în gura mare, de parcă lumea e a lor. Parcări pe spațiul verde, gesturi sfidătoare, lipsă de politețe – toate acestea sunt comune pe litoral.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

2 comentarii la “Opt motive pentru care ar fi bine să evitați litoralul românesc în vara aceasta

  1. super articol!
    sunteti un real prezentator al prezentei radiografii a situatiei de facto din Constanta si de pe tot litoralul de azi!
    tineti.o tot asa!!!
    daca putem face o petitie impotriva acelor autoritati, care genereaza situatia regretabiladin zilele noastre va astept cu mare drag oricand!

  2. Tocmai aceste aspecte enumerate fac din litoralul ronanesc o atractie irezistibila pentru romanul turistic majoritar si masochist.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, nu de Ministerul Sănătății

joi apr. 28 , 2022
Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, acuză că nu a fost informat despre acest proiect, ba mai […]
alexandru-rafila

V-ar putea interesa și: