Optsprezece state ale Uniunii Europene, printre care și România, au tratat o mie de pacienți din Ucraina

Uniunea Europeană a evacuat 1.000 de pacienţi din spitale ucrainene în contextul în care sistemul sanitar al ţării este sub o presiune tot mai mare din cauza invaziei ruse, relatează vineri DPA.

UE a intensificat operaţiunile „de ajutorare a Ucrainei pentru a face faţă unor nevoi medicale care au explodat”, a declarat comisarul european pentru managementul crizelor, Janez Lenarcic, într-un comunicat dat publicităţii vineri.

Din luna martie, în stadiul incipient al invaziei ruse, blocul comunitar a coordonat transferurile medicale ale unor pacienţi din spitalele ucrainene în spitalele din statele UE cu locuri disponibile, a precizat Comisia în comunicat.

Până acum 18 state membre UE şi din Spaţiul Economic European – Franţa, Germania, Austria, Spania, Portugalia, România, Belgia, Luxemburg, Polonia, Irlanda, Italia, Danemarca, Suedia, Ţările de Jos, Lituania, Finlanda, Norvegia şi Republica Cehă – au asigurat tratament pentru 1.000 de pacienţi, potrivit datelor Comisiei Europene.

În cadrul ultimelor astfel de evacuări medicale, doi pacienţi au fost transferaţi în Republica Cehă, patru pacienţi în Ţările de Jos, 15 pacienţi în Germania şi alţi doi pacienţi în Norvegia, a precizat executivul UE.

Transferurile au avut loc prin programul de sprijin umanitar al UE şi au uşurat „presiunea asupra sistemelor sanitare ale ţărilor vecine Ucrainei”, a declarat comisarul european pentru sănătate Stella Kyriakides.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

China a inaugurat astăzi proiectul care scoate Portul Constanța din joc

Fri Aug 5 , 2022
Wuhan este un oraș din China, capitală a provinciei Hubei, și cel mai populat oraș din China centrală. Este aproape de orașele unde se află fabricile care alimentează toată planeta cu produse. Între el și Constanța este o distanță de 12.000 de kilometri. Imens. Dacă, prin absurd, vreți să o […]