Orașul din România care ajunge din urmă Germania: investiții record și dezvoltare spectaculoasă

Într-o Românie în care migrația spre Vest a devenit un fenomen de masă, un oraș a ales o altă cale: a investit constant, a modernizat infrastructura, a atras fonduri europene și investitori privați, devenind în ultimii 17 ani un model de dezvoltare urbană.

Cu investiții private de 1,3 miliarde de euro și investiții publice de 1,2 miliarde de euro, orașul și-a transformat complet fața și își consolidează statutul de oraș european competitiv.

Investițiile au schimbat orașul

Orașul a atras cea mai mare investiție greenfield a ultimilor ani în România – fabrica de anvelope Nokian, în valoare de 650 de milioane de euro. În paralel, a fost inaugurat Parcul Științific și Tehnologic Bihor, un centru de cercetare modern, cu o investiție de 8,8 milioane de euro, finanțat din fonduri europene și de Consiliul Județean Bihor.

Succesul nu a trecut neobservat: în 2024, Camera de Comerț Româno-Germană (AHK România) a ales orașul pentru organizarea conferinței Cities of Tomorrow, în premieră în afara Bucureștiului.

Orașul este un model pentru România. A demonstrat că dezvoltarea urbană inteligentă poate oferi cetățenilor un viitor mai bun aici, acasă”, a declarat Sebastian Metz, directorul general AHK România, citat de Business Magazin.

Profesionalismul și perseverența – cheia dezvoltării

Transformarea orașului poartă semnătura echipei conduse de Ilie Bolojan. Fost primar și al Consiliului Județean Bihor, Bolojan a mizat pe atragerea de profesioniști și pe proiecte durabile.

Am investit în modernizarea sistemului de termoficare, inspirându-ne din modelul german, am susținut reabilitarea clădirilor istorice prin supraimpozitare și sprijin financiar pentru proprietari. Nu prin activ de partid se face dezvoltarea, ci prin profesionalism și perseverență”, a subliniat Ilie Bolojan.

Astăzi, orașul are cel mai extins sistem de termoficare din România, folosind apa geotermală, o soluție care reduce costurile de încălzire și impactul asupra mediului.

Recomandare: Primarul Constanței laudă ce a făcut Ilie Bolojan în Oradea, dar face taman pe dos

Lecții din Germania: cum pot orașele deveni mai eficiente și mai atractive

Unul dintre invitații speciali ai conferinței Cities of Tomorrow, Dr. Wulf Daseking, expert german în urbanism și fost șef al planificării urbane din Freiburg, a explicat ce strategii pot ajuta orașele să devină mai sustenabile:

  • Coeficientul de utilizare a terenului peste 1,2: parcările trebuie realizate subteran.
  • Lipsa locurilor de parcare lângă stațiile de transport public: pentru a încuraja folosirea tramvaiului și metroului.
  • Trafic direcționat către centură și limitarea vitezei la 30 km/h în interiorul orașelor pentru protejarea pietonilor și bicicliștilor.

Am implementat această strategie în Germania, și oamenii au început să folosească tramvaiul. Este un model ce ar putea fi replicat și în România”, a spus Daseking.

Exemplul orașului Lyon a fost prezentat ca model: eliminarea parcărilor stradale a transformat orașul într-un loc mai verde și mai atractiv.

Recomandare: Blocuri fără parcări: cum vor primarii marilor orașe să elibereze străzile de mașini

Provocările României: realitatea actuală

Însă aplicarea acestor modele în România întâmpină provocări. Dezvoltatorii locali susțin că, în segmentul premium, familiile dețin adesea 2-3 autoturisme, ceea ce face dificilă reducerea parcărilor.

Mai mult, transportul public în România este încă deficitar. Extinderea rețelei de metrou în afara Bucureștiului și investițiile în transportul feroviar abia au început, în timp ce Germania investește de zeci de ani în rețele electrificate și funcționale.

Nu venim să impunem un model, ci să oferim soluții adaptabile. Totul trebuie calibrat la realitățile locale”, a adăugat profesorul Daseking.

Orașul și viitorul dezvoltării urbane

Planurile pentru viitor sunt ambițioase: extinderea rețelei de termoficare, conectarea clădirilor noi la surse verzi de energie, și politici de reducere a emisiilor de carbon.

Orașul este în creștere. Creșterea vine din oportunități, siguranță și un mediu de viață atractiv”, a spus Mihai Jurca, city managerul orașului.

În paralel, conferința Cities of Tomorrow a abordat teme de viitor: tranziția verde, inteligența artificială în infrastructură, sustenabilitatea lanțurilor de aprovizionare și adaptarea la schimbările climatice.

Un exemplu care schimbă percepția despre România

Orașul dovedește că România poate concura cu Vestul, dacă există viziune, seriozitate și investiții inteligente. În loc să viseze la Germania, orașul construiește pas cu pas propriul său model de succes.

Un oraș al viitorului înseamnă creșterea calității vieții și a oportunităților de muncă, reducând astfel migrația și oferind oamenilor motive să rămână”, a încheiat Sebastian Metz.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

10 comentarii la “Orașul din România care ajunge din urmă Germania: investiții record și dezvoltare spectaculoasă

  1. Bravo lor! Oameni gospodari la conducerea Municipiului Oradea. Intr-adevar, arata spectaculos.

    Pe cand la Constanta, numai hoti si borfaci la conducere. Dar, daca asta voteaza populatia…

  2. Si cu poluarea fabricii de anvelope cum e ? Daca nu gresesc parca mai era o fabrica de anvelope Continental si plangea lumea din cauza poluarii.

  3. Lunile trecute am citit ca depașim Ungaria la unele capitole. Acum depăsim Germania. Urmeaza sa depăsim si Japonia și nimeni din Occident nu o sa ne mai numească tzâgani !
    Din jegoșii Europei ajungem perlele Europei. Nici pe vremea piticului nu se mințea așa ! Rușine !:

    1. Nu este nici o minciună sau exagerare în privința orașului Oradea.
      Eu am fost anul trecut, este superb.
      Mergi întro mică vacanță la Oradea și te vei convinge.
      Eu sunt din Galați și pot spune că este o diferență mare (25 până la 30 ani)între
      administrația din Oradea și cea de pe malul Dunărei???

  4. ii spuneau lui Bolojan, bolovan. Se vede acum clar, cine sunt bolovanii….
    Doar un exemplu, au trebuit 7 ani sa schimbe sarmele la podul spre Agigea, la Oradea s-au inaugurat intr-o singura zi 7 pasaje rutiere!
    Si multe altele, insa ei au fost educati de nemti iar constantenii, de turci.

  5. Sprijin financiar? Ce fel de sprijin financiar că în afară de suprataxare nu se acordase nici un sprijin. Fapte vrem nu vorbe, sunt mulți care nu își permit să reabiliteze clădirea dar nu au primit nici un sprijin doar suprataxare. Vrăjeală. Vrem dovezi și sprijin financiar cu adevărat!

  6. Daca va place atat de mult Oradea, mutati-va acolo, szivesem. Daca va place Bolojan, votati-l (ah, am uitat, e presdinte interimar expirat, votat de vreo suta de mii de cetateni, mai putini decat semnaturile necesare unui candidat de presedinte). Eu raman la Constanta, chiar daca e atat de urat precum spuneti.

  7. viitoare sa votati un Bolojan, nu un Chitac!
    Desi la Constanta nici 10 bolojani nu vor mai putea repara harababura!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Stațiunea Mamaia nu este a voastră

lun apr. 28 , 2025
Astăzi am asistat la un spectacol trist, dar revelator: declarațiile unui organizator de festival, Sunwaves, convins că fără el stațiunea Mamaia ar fi un pustiu turistic. Un om care critică jandarmii pentru controalele antidrog — deși anul trecut au fost prinși în flagrant, chiar la porțile evenimentului său, peste 150 […]