Ordonanța militară nr. 11. Ministrul Vela: „Fiecare sunteți un erou”. Marinarii nu trebuie să stea în carantină. Ce urmează

Ministrul Afacerilor Interne Marcel Vela a anunțat o nouă ordonanţă militară, numărul 11.

https://www.facebook.com/CT100.RO/posts/3522682391080208

„Am emis Ordonanţa Militară 11din 11 mai 2020, care reglează unele aspecte ce ţin de continuarea unor măsuri adoptate anterior. Primul punct este legat de suspendarea zborurilor către şi dinspre Spania, care este valabilă până în 14 mai inclusiv”, a anunţat ministrul.

De asemenea, Vela a mai menţionat exceptarea de la măsurile de carantinare sau izolare în funcţie de simptome pentru personalul navigant fluvial şi maritim care vine din porturi sau ţări zone roşii sau galbene, în ipoteza în care nu prezintă simptome de coronavirus şi se încadrează în OM anterioare.

„Această măsură este sinonimă cu cea adoptată pentru piloţi sau pentru şoferii camioanelor care transportă marfă”, a explicat Vela.

„O altă decizie care aduce bucurie în Ţăndărei – a fost aprobată propunerea CJSU de a ridica măsura de carantinare pentru Ţăndărei, Ialomiţa”, a declarat ministrul de Interne.

El a amintit că peste câteva zile se încheie starea de urgenţă şi trecem în cea de alertă.

„Vreau să mulţumesc fiecăruia şi împreună tuturor, pentru efort, pentru tot ce aţi făcut ca să fim responsabili, prevăzători şi să avem grijă de sănătatea noastră. Ştiu că nu a fost uşor, aţi răbdat şi aţi depus eforturi pentru a-i proteja pe cei dragi. Trebuie să transmitem condoleanţe celor care au pierdut pe cei dragi, dar trebuie şi să ne bucurăm că mulţi sunt printre noi şi se bucură de viaţă datorită dumneavoastră. Fiecare aţi fost un erou – medici din prima linie, forţe de ordine – fie că aţi suferit în zone de carantină sau izolare, fie că aţi lucrat într-o brutărie la pâinea cea de toate zilele sau aţi condus un transport sau aţi trudit la locul de muncă”, a declarat ministrul Afacerilor Interne.

„Fiecare sunteţi un erou şi am reuşit ca România să fie la un nivel epidemiologic apreciat la nivelul UE comparativ cu alte state care au pornit la sfârşitul lui februarie la fel ca noi”, a subliniat Vela.

El a avertizat că urmează o perioadă grea, pe care trebuie să o gestionăm la fel de atenţi pentru că e păcat să stricăm ce am realizat în ultimele 2 luni.

„Eroi aţi fost şi bunicii care aţi explicat copiilor şi nepoţilor de ce trebuie să stea acasă să se ferească de o boală necunoscută şi nu trebuie să iasă afară. Aceste eforturi trebuie să le analizăm. Trebuie să fim vigilenţi, responsabili, pentru că virusul nu ia pauză. Nu se odihneşte şi nu ia pauză. Mă bazez pe fiecare că vom avea grijă de sănătatea tuturor. Suntem ctitori la o pagină importantă din istoria României. Vă mulţumesc tuturor pentru patriotism. Dumnezeu să binecuvânteze România!”, a afirmat ministrul în finalul declaraţiei.

viewscnt

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trafic blocat pe strada Chiliei din municipiul Constanța

mar mai 12 , 2020
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Chiliei, din municipiul Constanța, echipele RAJA S.A. au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Onești și Grozești, astăzi – 12 mai […]
raja

V-ar putea interesa și: