Ovidiu Brăiloiu, fostul primar din Eforie, a murit

ovidiu brailoiuOvidiu Brăiloiu, fostul primar al oraşului Eforie, a fost găsit mort, astăzi.

Acesta era cazat în hotelul Ambasador, din București, și nu a coborât la micul dejun. Au cerut ajutorul angajaților hotelului, care au deschis ușa și au descoperit că decedase

În cauză a fost deschis un dosar pentru a se stabili cu exactitate cauzele decesului. Din primele informații, a murit în somn, în urma unui infarct.

Brăiloiu suferea de cancer de mai mult timp și fusese operat în străinătate.

Ovidiu Brăiloiu ocupa funcția de directorul executiv al Direcției de Urbanism din cadrul Primăriei Sectorului 5 al Capitalei.

Avea 49 de ani.

Ovidiu Brăiloiu a fost primar din partea PSD al oraşului Eforie între anii 2004 – 2016.

Fratele său este senatorul PSD de Constanța Tit Liviu Brăiloiu.

Condoleanțe familiei!

PSD a transmis un mesaj de condoleanțe.

„Cu nespusă tristețe și nealinată durere, Partidul Social Democrat Constanța anunță trecerea la cele veșnice a celui care a fost prietenul, colegul și omul politic Ion Ovidiu Brăiloiu.

Vestea a căzut ca un trăznet pentru fiecare dintre noi, cei care l-am cunoscut și i-am admirat valoarea umană și profesională.

Cu gândul și sufletul, suntem alături de familia îndoliată în faţa acestei grele pierderi și transmitem sincere condoleanţe.

Ion Ovidiu Brăiloiu a fost primarul orașului Eforie între 2004 și 2016 din partea Partidului Social Democrat.

Dumnezeu să îl odihnească în pace de-a dreapta Sa!”


energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.