În acest an, Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu Compania de Transport Public, continuă politica publică implementată în municipiul Cluj-Napoca începând cu anul 2021 sub numele de „Vinerea Verde”. Astfel, în fiecare zi de vineri clujenii și turiștii pot circula gratuit pe toate liniile urbane, indiferent de mijlocul de transport în […]

Primarul Constanței a transmis, pe pagina sa de Facebook, un mesaj pentru constănțeni, în care a spus că anul acesta a fost bun și productiv. „Cu viteza vântului a trecut și acest an. A fost bun, productiv și eliberator din multe puncte de vedere, dar, să nu uităm, a fost […]

Doi tineri nevăzători din Cluj au reuşit să urce, în premieră pentru România, pe vârful Aconcagua, la 6.962 de metri altitudine, cel mai înalt vârf muntos din America de Sud. „Răzvan Nedu şi Alex Benchea, cei doi sportivi Climb Again care împreună văd aproximativ 1%, au ajuns pe Vârful Aconcagua, […]

Proiectul imobiliar-mamut, de mii de locuințe, demarat în vecinătatea gropii de gunoi unde trăiește cea mai săracă comunitate a orașului Cluj-Napoca, a stârnit reacții la Cluj. După ce dezvoltatorii și noii asociați din cadrul proiectului au anunțat demararea acestuia, în noua formulă, asociațiile civice lansează o scrisoare deschisă, cerând o […]

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu Constanța a anunțat că, începând cu data de 22 iunie 2023, compania aeriană AirConnect va opera zboruri directe de la Constanța către: Cluj Napoca, Oradea, Suceava și Timișoara. Programul este următorul: Detalii referitoare la programul de zbor și bilete sunt disponibile pe site-ul operatorului aerian www.air-connect.com. […]

Un poliţist din cadrul IPJ Cluj a fost arestat pentru infracţiunea de viol. Cazul se află în urmărirea penală proprie a unui procuror. „La data de 12 noiembrie a.c., a fost înregistrat un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de viol, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Fapta s-ar fi […]