Astăzi, în jurul orei 10:00, un bărbat, de 62 de ani, a condus autoturismul marca Dacia, pe strada Dumbrava Roșie, dinspre Moldovei către bulevardul Mamaia, iar la intersecția cu strada Bucovinei, pe fondul nerespectării semnificației indicatorului Oprire, a pătruns în intersecție, intrând în coliziune cu autoturismul marca VW, condus de […]

Zona de la intrarea în Satul de Vacanță, în dreptul pasarelei Iaht a fost complet igienizată, printr-o amplă acțiune organizată sâmbătă, 5 august. Angajații Serviciului Igienă Publică ai Primăriei Constanța și ai societății de salubrizare, Polaris M Holding, au acționat pentru colectarea deșeurilor aruncate neglijent prin iarbă, iar polițiștii locali […]

În luna iulie a.c, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au acţionat permanent pentru siguranţa constănţenilor şi turiştilor aflaţi pe litoralul românesc. Cei care au fost surprinşi că desfăşoară acte de comerţ ilicit au fost sancţionaţi contravenţional, iar mărfurile supuse comercializării neautorizate și sumele de bani rezultate […]

  Statul Major al Forțelor Navale marchează aniversarea Zilei Marinei Române printr-o serie de evenimente, organizate în șapte orașe din România, la care vor participa mii de marinari militari, zeci de nave și numeroase aparate militare de zbor. Ziua Marinei Române a fost organizată pentru prima dată în anul 1902, […]

O turistă din Sibiu și una din Brașov sunt numai două dintre cele mai recente victime ale hoților, în Constanța. Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au anunțat desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii furturilor din buzunare și poșete, fapte comise în mijloacele […]

Trei accidente rutiere au avut loc luni, în municipiul Constanța, în mai puțin de patru ore. Cel mai grav a avut loc în urmă cu puțin timp, în Neptun. Un bărbat de circa 55 de ani este în comă, are fracturi de tibie și peroneu și traumatism cranio-cerebral după ce […]

Pentru remedierea unei avarii prin înlocuirea unui segment din conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Făgetului, din municipiul Constanța, RAJA SA  este nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile astăzi, 28 iulie 2018, în intervalul orar 12,00 – 18,00. Vor fi afectați de lipsa apei potabile consumatorii de pe străzile: b-dul Mamaia, […]