Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Murfatlar și cu sprijinul primarului Valentin Saghiu au organizat sâmbătă, 13 iunie, o serbare câmpenească la care au luat parte aproximativ 4.000 de persoane. Timp de aproape șapte ore, toți cei prezenți au petrecut […]

UDTTMR a participat și la ediția de anul acesta a Târgului de binefacere „Să dăruim împreună” UDTTMR a participat și la ediția de anul acesta a Târgului de binefacere „Să dăruim împreună”, uniunea fiind reprezentată de Organizația de Femei și Ansamblul „Karadeniz”, acesta din urmă susținând un moment artistic. Pentru […]

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat duminică, 31 mai, o amplă acțiune dedicată copiilor tătari care frecventează cursurile Școlii Comunitare din cadrul UDTTMR. Acțiunea a fost organizată cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Au participat aproape 600 de copii, de la filialele Constanța, Medgidia, Mihail […]

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat, marți, 26 mai, cea de-a treia ediție a galei de premiere a copiilor tătari care au obținut rezultate deosebite la olimpiadele școlare naționale – faza județeană, în anul școlar 2014 – 2015. Ediția de anul acesta a galei „Premiem […]