Panouri publicitare ilegale în Constanța. Firma cu administratori austrieci, ZERO angajați și datorii de 133 milioane lei dă în judecată Primăria

Carl Markus Pfeiffer, Frank Philipp Albert, Petra Maria Michelatsch Large, administratori ai Supernova Constanța RO SRL

Panourile publicitare amplasate în zona Pod Butelii din Constanța, rebranduite de la CORA la Supernova, au fost montate fără respectarea legii. Culmea, administrația locală și-a pus chiar sigla pe această construcție ilegală, ca și cum ar fi girat cu mândrie încălcarea normelor. Situația a ieșit la iveală abia după ce Poliția Locală, sesizată de jurnaliștii de la Constanta.info, a confirmat că aceste panouri nu au niciun temei legal.

Legea publicității stradale (Legea 185/2013), modificările privind regimul drumurilor din 2021, dar și regulamentul Primăriei Constanța interzic explicit publicitatea în intersecții sau în zonele cu vizibilitate rutieră. Mai mult, amplasamentul nu figurează în lista aprobată de Consiliul Local și nici nu a fost atribuit prin licitație, așa cum cere Codul Administrativ.

Poliția Locală Constanța a transmis oficial:

„Panoul la care faceți referire reprezintă un stâlp metalic destinat susținerii echipamentelor pentru supraveghere video trafic și panou amplasat în sensul giratoriu I.C. Brătianu. Acesta a fost executat în baza și cu respectarea Autorizației de construire nr. 186/13.02.2013… În ceea ce privește cele patru mijloace publicitare amplasate pe acest stâlp, beneficiarul acestora a fost sancționat contravențional, fiindu-i impusă măsura complementară de desființare a mijloacelor publicitare în termen de 15 zile de la comunicarea procesului-verbal.”

Beneficiarul panourilor, Supernova Constanța RO SRL, nu a fost însă de acord cu sancțiunea. Pe 19 mai, firma a dat în judecată Direcția Generală de Poliție Locală Constanța din cadrul Primăriei Constanța, dar nu la Constanța, ci tocmai la Judecătoria București (dosar nr. 10228/303/2025). Nici până acum nu a fost stabilit un termen de judecată.

O firmă fără niciun angajat și cu datorii de peste 133 milioane de lei

Supernova Constanța RO SRL a fost înființată în 2021, are sediul social la București și un singur punct de lucru la galeria comercială de pe bd. I.C. Brătianu, Constanța. Asociatul unic este Supernova Cora GmBH din Austria, iar administratorii sunt trei cetățeni austrieci: Carl Markus Pfeiffer, Frank Philipp Albert și Petra Maria Michelatsch.

Iar bilanțul financiar este cel puțin surprinzător pentru o companie ce deține un centru comercial atât de mare:

  • În 2024, cifra de afaceri a fost de 16.041.630 lei, dar pierderile au depășit 2,4 milioane lei.
  • Datoriile totale: 133.311.697 lei.
  • Numărul de angajați raportat anul trecut: ZERO.
  • De la înființare până acum, firma a avut per total o pierdere de 412.082 lei, cu doar doi angajați în primii ani, iar în ultimii doi – niciunul.

Rămâne o întrebare de bun-simț: Oare în Austria, țara de unde vin administratorii Supernova, autoritățile ar accepta ca o firmă fără niciun angajat, cu datorii uriașe și pierderi anuale, să gestioneze în acest mod spații publice, să pună reclame în ilegalitate, iar administrația locală să-și pună cu nonșalanță sigla pe aceste construcții?

Supernova Group a intrat pe piața românească în noiembrie 2020, preluând Jupiter City din Pitești. Au urmat alte șase centre comerciale, inclusiv cel din Constanța, toate fosta rețea Cora, acum rebranduite sub Carrefour. Grupul are operațiuni în Austria, Slovenia, Croația, România și Slovacia.

Un comentariu la “Panouri publicitare ilegale în Constanța. Firma cu administratori austrieci, ZERO angajați și datorii de 133 milioane lei dă în judecată Primăria

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Cum va fi vremea în Constanța până pe 13 iunie

mar iun. 10 , 2025
Locuitorii Constanței și turiștii care se află zilele acestea pe litoral trebuie să se pregătească pentru o săptămână cu vreme schimbătoare — de la caniculă și disconfort termic, la furtuni izolate și apoi o răcire ușoară a vremii, potrivit Centrului Meteorologic Dobrogea. Marți, 10 iunie:Vremea va fi călduroasă, cu disconfort […]