Paradoxul lui Zenon se aplică în traficul Constanța. Mersul pe jos, mai rapid decât cel cu mașina

Pe varianta municipiului Constanța mai mult se stă decât se circulă. Foto: Constanța 100%, 18 decembrie 2022

Zenon a fost un filozof grec, membru al şcolii filozofice din Eleea, întemeiată de Parmenide. Este celebru pentru enunțarea a patru paradoxuri, prin anul 450 î.Hr.

Unul dintre ele, intitulat „Ahile şi broasca ţestoasă”, încearcă să demonstreze concluzia conform căreia cel care aleargă mai repede nu îl va întrece niciodată pe cel care aleargă mai încet. Aceasta va fi susţinută şi de Aristotel două secole mai târziu. Să ne imaginăm o întrecere între celebrul atlet Ahile și un rival mai lent, transformat de legendă într-o broască ţestoasă (la acea vreme broasca ţestoasă era simbolul înţelepciunii). Să presupunem că Ahile are o viteză de două ori mai mare decât cea a ţestoasei. Ţestoasa are un avans de 1 km faţă de Ahile (acesta plecând din origine). Oricine va trage concluzia că peste 2 km Ahile va ajunge ţestoasa.

Zenon ne spune altceva: când Ahile ajunge la 1 km, ţestoasa a ajuns la 1 km şi jumătate, iar când Ahile ajunge la 1 km şi jumătate, broasca a ajuns la 1 km şi trei sferturi şi aşa mai departe, astfel că niciodată Ahile nu va reuşi să întreacă broasca ţestoasă.

Argumentația se bazează pe un alt paradox al său, care spune că mişcarea dintr-un punct în altul este imposibilă. De pildă, un om pleacă de la borna ce indică 0 km la borna ce indică 1 km. Zenon spune: „Ca să parcurgă această distanţă de un kilometru, omul parcurge mai întâi jumătate de kilometru (adică jumătate din distanţa totală), apoi jumătate din distanţa rămasă, apoi jumătate din distanţa care i-a mai rămas şi tot aşa, astfel că niciodată nu va ajunge la final, pentru că această diviziune ar putea exista la infinit.

O altă teorie filosofică, de data aceasta contemporană, ar putea purta denumirea „Paradoxul Chițac” sau „Paradoxul Rusu”, după numele primarului Constanței sau al viceprimarului care se ocupă de traficul din oraș. Sau nu se ocupă.

Paradoxurile sunt argumente aparent corecte care duc la concluzii ce sunt în mod evident false. Din păcate, în Constanța lucrurile nu stau așa.

Dacă întrebi pe cineva cu ce este mai rapid să te deplasezi pe o distanță medie, de câțiva kilometri, într-un oraș, cu automobilul sau pe jos, răspunsul evident este automobilul. Oricât de aglomerat ar fi, viteza medie cu mașina va fi întotdeauna mai mare de 5 km/oră, adică viteza medie cu care mergi pe jos.

Ei bine, „Paradoxul Chițac” sau „Paradoxul Rusu” infirmă această evidență. Mai mult: din păcate, nu vorbim despre un paradox, ci despre o realitate.

Am reușit să parcurg pe 18 decembrie o distanță de 2,7 kilometri, cu mașina, în 37 de minute. De acasă până în parcarea unui centru comercial. Asta înseamnă o viteză medie de 4,37 km/oră, deci mai mică decât viteza medie de mers pe jos.

Pe drum nu au am întâlnit nicio lucrare a primăriei, niciunul din celebrele buldoexcavatoare. Au fost pur și simplu foarte multe mașini.

Transportul în comun din Constanța are foarte multe probleme. Aceeași distanță este de multe parcursă într-un timp de trei, patru sau cinci ori mai mari cu autobuzul decât cu mașina.

Recomandare: Primăria Constanța înființează o trecere de pietoni pe care ziarul Constanța 100% o cere de doi ani! Ionuț Rusu nu a fost inițial de acord, acum s-a răzgândit

Din păcate, nici pe jos nu se poate merge bine, pentru că în multe zone lipsesc pur și simplu trotuarele sau sunt impracticabile. Ca de exemplu pe strada Baba Novac, arteră importantă care duce spre unul din cele mai mari mall-uri din oraș.

Există soluții la această problemă, le-au găsit oameni deștepți din orașe civilizate. Din păcate, actuala administrație lucrează după ureche. Schimbările din trafic din ultimii doi ani, de pildă, nu au la bază niciun studiu de trafic. Să nu ne mai mirăm că s-a ajuns la un așa haos pe șosele.

Recomandare: E criză? Mall-urile din Constanța sunt arhipline, cu greu mai găsești un loc de parcare

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Argentina, campioană mondială la fotbal, după cel mai frumos meci din istorie

Dum dec. 18 , 2022
Selecţionata Argentinei a cucerit al treilea său titlu mondial după ce a învins Franţa cu scorul de 4-2 la loviturile de departajare, duminică seara, în finala Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. A fost, probabil, cel mai frumos meci din istorie. După prelungiri, scorul a fost egal, 3-3 (2-0, 2-2). […]