Parcul din cartierul Compozitorilor este mai aproape de realitate. S-a emis un certificat de urbanism

Așa ar trebui să arată parcul la final

Cartierul Compozitorilor din Constanța va avea un parc, probabil cel mai modern din oraș. Un pas decisiv pentru înființare a avut loc astăzi.

Potrivit city managerului Felicia Ovanesian, în cursul zilei a fost emis certificatul de urbanism necesar pentru desființarea actualei structuri de pe teren. Este vorba despre platforma de beton din spațiul unde a funcționat depoul CT BUS și, ulterior, Registrul Auto Român.

Lucrările ar trebui să dureze câteva luni, iar construcția la parcul propriu-zis că înceapă în anul 2023.

„Execuția parcului este deja în licitație. Trebuia să se deschidă de pe 21 noiembrie. Au existat clarificări pe care le-au formulat cei care doresc să participe la licitație. Am amânat până pe 5 decembrie deschiderea. Evaluarea poate să dureze de la o lună la trei, patru luni. Imediat ce am terminat, adjudecăm procedura și se începe execuția. Banii vor fi alocați în bugetul de anul viitor, a promis domnule primar.”, a declarat Felicia Ovanesian, la solicitarea Constanța 100%.

Reamintim că acesta a anunțat pentru prima dată investiția în ianuarie 2021.

Cum va arăta noul parc

Terenul are o suprafață de 10.044 metri pătrați, iar aici se vor investi 9,94 de milioane de lei.

Studiul de fezabilitate prevede două opțiuni tehnico – economice. Oricare din ele se va realiza, cartierul va avea probabil cel mai frumos parc din Constanța.

Acesta va cuprinde, desigur, alei, locuri de joacă pentru copii, locuri care vor avea suprafața din cauciuc antitraumă, sistem de irigații pentru spațiul verde (apa va proveni de la RAJA, dar și dintr-un puț forat), stâlpi de cinci metri pentru iluminat, cu sursă LED.

Locul de joacă va fi compus, printre altele, din ansamblu multifuncțional de tip vapor, balansoare pentru două și patru persoane, ansamblu multifuncțional cu tobogane și sistem de cățărare.

Vor fi și echipamente de joacă pentru copii mai mari, dar și echipament de fitness, precum ansambluri multifuncționale de tip echilibristică, cu carusel, de escaladă.

Va exista și un grup sanitar cu boiler pentru prepararea apei calde și cu uscător electric pentru mâini.

Parcul va avea 24 de bănci, una cu jardinieră, dar și două bănci smart și trei pe care se va putea șah. Băncile smart vor avea funcție de preluare a energiei solare, alimentare wireless, afișare indicatori de mediu, șezut din sticlă securizată.

De asemenea, se va construi și o fântână arteziană de 13 mp, dar și cișmele cu apă, coșuri de gunoi îmbrăcate în lemn.

Gardul existent acum, din plăci de beton, va fi desființat, iar în partea cu calea ferată va fi plantat un gard viu, dar și un panou fonoabsorbant.

Spațiul verde va avea o suprafață totală de 9.045 mp. Se vor planta 162 de copaci, 76 de plate perene agățătoare, 300 de plante perene floricole. Copacii vor fi din specii diverse, precum: larice japonez, pin din America de Sud, mesteacăn, salcie plângătoare, arbore de mătase, arțar cu frunze ascuțite, stejar roșu, carpen, corcoduș roșu, salcâm galben, salcâm roșu, arborele lui Iuda.

Pentru siguranță, tot parcul va fi supravegheat cu camere video.

Lucrările efective sunt programate să dureze un an.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Primăria Tulcea a interzis comercializarea petardelor

joi nov. 24 , 2022
Primarul din Tulcea, Ștefan Ilie, PNL, a hotărât interzicerea comercializarea materialelor pirotehnice în piețe și pe domeniul public. „Am luat această decizie, alături de Agropiete Tulcea, luând în calcul frecventele accidente cu urmări grave, disconfortul fonic cauzat de pocnetul asurzitor al petardelor, stresul provocat persoanelor vârstnice sau bolnave, dar și […]

V-ar putea interesa și: