Parcul promis de Felicia Ovanesian acum mai bine de un an nu va fi gata prea curând

Parc RAR Felicia Ovanesian

În ianuarie 2021, la câteva zile după ce a fost numită în funcția de city manager, Felicia Ovanesian anunța, pe pagina sa de Facebook, faptul că va construi un nou parc. La mai bine de un an de la promisiune, nu s-a întâmplat mai nimic, iar un eventual termen de realizare e la ani de zile distanță. Probabil nu va mai fi gata niciodată, pentru că este greu de crezut că se va mai întâmpla ceva până la finalul mandatului acestei administrații (și la fel de greu de crezut este că aceasta va mai obține unul).

Parcul ar trebui construi în locul actualului Registru Auto Român, mutat de Decebal Făgădău, printr-o decizie proastă, fără niciun fel de consultare publică, lângă niște blocuri. Ovanesian a anunțat că va muta parcul și va face parc, dar a cerut „nițică răbdare”. O idee foarte bună, de altfel.

Vergil Chițac a propus consilierilor un proiect de hotărâre pentru mutarea RAR, prin care acorda gratuit un teren RAR-ului. Proiectul a fost atacat de prefect, pentru că încălca și Constituția, și Codul Administrativ și Noul Cod Civil. Legea e clară: Consiliul Local poate da terenuri în folosință gratuită instituțiilor de utilitate publică, dar RAR-ul nu se încadrează, pentru că este o „persoană juridică care funcționează pe bază de gestiune economică și autonomie financiară.” Evident, când ați apelat la serviciile lor ați plătit.

Au mai trecut luni bune și s-a propus un alt HCL. De data aceasta, primarul propunea ca RAR să primească un spațiu în zona industrială. Consilierii locali au aprobat constituirea dreptului de superficie pentru 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii pe perioada existenței construcției. Pentru aceasta, RAR ar fi trebuit să plătească Primăriei Constanța 7.000 de euro lunar, conform raportului de evaluare întocmit de o firmă de consultanță. Asta se întâmpla în octombrie 2021.

Au trecut aproape patru luni și nu s-a întâmplat nimic.

Am cerut informații de la RAR.

„RAR se va muta din actuala locație. Mutarea este prevăzută în planul de investiții.”, a precizat Roxana Dima, purtătorul de cuvânt al instituției.

„Din momentul identificării terenului, va dura aproximativ 16 luni până la mutarea sediului”, a mai spus aceasta.

Când se va întâmpla asta? Nu se știe exact.

Anula cesta, RAR nu a formulat niciun fel de solicitare către Primăria Constanța.

Lucrurile sunt însă mai complicate decât atât.

Consiliul de Administrație al RAR este unul provizoriu. Nu mai este același care a cerut Primăriei Constanța să îi găsească un nou spațiu, pentru că nu e normal să desfășori o activitate ca aceasta lângă blocuri. Cum ați văzut însă mai sus, echipa Chițac – Ovanesian nu a fost în stare să emită un proiect de hotărâre legal. Dacă ar fi făcut-o, poate că lucrurile ar fi înaintat mai rapid.

Surse neoficiale spun că actuala conducere a RAR nu este de acord cu raportul de expertiză care spune că trebuie să plătească 7.000 de euro pe lună.

Lucrurile sunt așadar blocate. De 4 luni nu se mai mișcă nimic, nu există corespondență, echipa Chițac așteaptă ca RAR să facă un pas pe care nu îl va face prea curând. Singurul lucru care se face este că se desenează posibile proiecte de parc.

Desenele nu țin însă loc de iarbă, cum nu țin nici promisiunile. Felicia Ovanesian s-a angajat, prin contractul de city manager, că va realiza trei hectare de spații verzi pe an. Obiectivul pentru primul an este ratat, dar nimeni, nici primarul Chițac, nici PNL, nici PSD, nici USR nu vede (sau se face că nu vede) acest lucru și nu acționează pentru respectarea angajamentului.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Constanța, împânzită de gunoaie. Poliția Locală împarte sute de amenzi, dar fără prea mare rezultat

joi feb. 17 , 2022
Polițiștii locali din Constanța au aplicat, săptămâna trecută, 191 de sancțiuni persoanelor fizice și juridice, în valoare totală de 164.450 lei, după cum urmează: 187 sancțiuni conform HCL nr. 77/2021, în valoare totală de 86.450 lei, aplicate persoanelor fizice și juridice pentru scoaterea gunoiului menajer, în ziua de gunoi, dar […]

V-ar putea interesa și: