Parisul s-a umplut de gunoaie pentru că gunoierii nu vor să se pensioneze la 59 de ani, în loc de 57

Sursă foto: Twitter

Peste 5.400 de tone de deşeuri au rămas necolectate la Paris, duminică, în a şaptea zi de grevă a gunoierilor, care nu vor să se pensioneze la 59 de ani, a anunţat primăria.

Cele trei puncte de incinerare din apropierea capitalei franceze rămân în continuare închise, în timp ce tomberoanele de gunoi sunt pline până la refuz în unele cartiere şi ocupă trotuarele, alături de saci plini cu deşeuri menajere.

Agenţia metropolitană pentru deşeurile menajere Syctom a declarat că redirecţionează pubelele către alte 15 locuri de tratare sau de depozitare şi că nu a solicitat, deocamdată, intervenţia poliţiei pentru a pune capăt blocării centrelor sale, relatează AFP.

Angajaţii Primăriei sunt responsabili de colectarea deşeurilor în jumătate din districtele pariziene, iar cealaltă jumătate este gestionată de furnizori privaţi de servicii.

Avizul de grevă al sindicatului reaminteşte că în prezent, gunoierii şi şoferii serviciilor de salubritate se pot pensiona la 57 de ani, iar dacă reforma pensiilor va fi adoptată, vârsta de pensionare va creşte la 59 de ani. „Marea majoritate a personalului din departamentul de gestionare a deşeurilor şi a apei are o speranţă de viaţă cu 12 până la 17 ani mai mică decât restul forţei de muncă”, a declarat sindicatul, care se află, de asemenea, în negocieri pentru reclasificarea salariilor şi evoluţia carierei gunoierilor.

Pe străzi, trecătorii intervievaţi duminică de AFP au declarat că „înţeleg mişcarea de protest” a gunoierilor, dar sunt îngroziţi, pe de altă parte, de şobolanii şi şoarecii pe care îi văd. Comercianţii de produse alimentare în special sunt disperaţi. Într-o piaţă, gunoaiele acumulate aveau peste un metru înălţime.


Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cultul personalității: la „Gala Excelenței și Performanței Feminine”, Mihai Lupu apare în 24 de fotografii din 24

Dum mart. 12 , 2023
Consiliul Județean Constanța a organizat, pe 12 martie, un eveniment intitulat „Gala Excelenței și Performanței Feminine”. Au fost premiate doamne de care Constanța este sau trebuie să fie mândră. Evenimentul vine la numai o zi după ce PNL, partid din care face parte Mihai Lupu, a organizat ceva similar (detalii […]

V-ar putea interesa și: