Pașaportul verde european COVID ar trebui să fie funcțional de la 1 iulie

Centrul European al Consumatorilor din România

Certificatul verde digital al Uniunii Europene pentru COVID-19 ar trebui să fie funcţional de la 1 iulie, a declarat vineri comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, salutând recentul acord între Parlamentul European şi Consiliul UE drept „o veste bună pentru toţi cetăţenii europeni”, relatează dpa.

Totuşi, o perioadă de tranziţie de şase săptămâni va urma pentru statele membre care au nevoie de mai mult timp, a adăugat comisarul european. Asta înseamnă mare parte din perioada turistică de vârf, respectiv lunile iulie şi august.

Schema le va permite cetăţenilor europeni „să circule mai liber în cadrul UE în totală siguranţă sanitară” şi va susţine sectoare economice dependente de libertatea de mişcare, le-a spus Reynders jurnaliştilor la Bruxelles.

Negociatori care reprezentau statele membre, Parlamentul European şi Comisia Europeană au convenit asupra detaliilor documentului joi seară.

Trei tipuri de certificate vor fi disponibile gratuit, pe hârtie sau digital; unul care atestă inocularea cu un vaccin aprobat de Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), unul care indică rezultatul negativ al unui test PCR şi unul pentru persoanele care s-au restabilit după ce au fost infectate cu COVID-19.

Odată ce planul va fi implementat pe deplin, statele ar trebui în principiu să se abţină de la a impune noi restricţii de călătorie, precum obligativitatea carantinei, pentru deţinătorii de certificate digitale.

Ideea este că aceste certificate pot fi citite oriunde în blocul comunitar, indiferent ce ţară le emite.

„Toate statele membre trebuie să se pregătească pe deplin în timpul lunii iunie, aşa încât iniţiativa să fie imediat operaţională”, a spus Reynders, precizând că executivul comunitar va oferi suport tehnic şi bani pentru a ajuta.

De asemenea, guvernele naţionale şi legislativul comunitar trebuie să avizeze oficial acordul înainte ca documentul digital să fie lansat.

Zen Residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Decizii CJSU: Plan de acțiune urgent pentru malului canalului din Cumpăna și modificare de scenarii în 11 școli

Fri May 21 , 2021
Astăzi, 21 mai, în cadrul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Constanța, au fost votate hotărârile nr. 79, 80 și 81. Prima prevede aplicarea măsurilor recomandate de expertul tehnic, în ceea ce privește situația malului de pământ surpat al Canalului Dunăre-Marea Neagră, în localitatea Cumpăna. De asemenea, Comitetul Local pentru […]
Cumpăna o ia la vale. Imagini cu dezastrul de pe malul canalului VIDEO