Patriarhul Daniel a donat 10.000 de lei pentru voluntarii care se implică în lupta împotriva coronavirusului

Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane (foto: Mediafax)

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a donat luni suma de 10.000 de lei pentru achiziţionarea de materiale de protecţie destinate voluntarilor care se implică, prin intermediul site-ului “Ajută cu bucurie”, în sprijinirea persoanelor aflate în dificultate din cauza pandemiei de coronavirus.

Potrivit https://basilica.ro/, platforma a fost creată de Patriarhia Română şi Federaţia “Filantropia” şi este gândită ca un punct de întâlnire între cei aflaţi în situaţii vulnerabile şi cei care doresc să ajute.

„Prin acest gest, Patriarhul însuşi a pus în practică îndemnul lansat către credincioşi odată cu declararea stării de urgenţă în ţara noastră: ‘Să arătăm iubire şi solidaritate faţă de oamenii vârstnici, faţă de cei aflaţi în izolare sau în carantină, precum şi grijă deosebită pentru sănătatea celor din jurul nostru’”, precizează sursa citată.

De la începutul epidemiei de coronavirus, atât Arhiepiscopia Bucureştilor, cât şi majoritatea eparhiilor din Patriarhia Română participă la lupta împotriva răspândirii acestei boli mai întâi prin rugăciune şi consiliere spirituală, apoi prin oferirea de spaţii pentru carantină, hrană celor izolaţi, sprijin divers pentru spitale în funcţie de necesităţi.

Patriarhia Română colaborează cu instituţiile medicale pe mai multe planuri: în consilierea spirituală, campanii de donare de sânge, prevenţie şi educaţie pentru sănătate, donaţii de aparatură medicală, mobilier ş.a.

Preafericitul Părinte Daniel, pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea, este actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (BOR). A fost ales de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007, fiind înscăunat în această demnitate pe 30 septembrie 2007.

Începând de la 1 ianuarie 2019, șeful Bisericii Ortodoxe Române a beneficiat de creșterea salariului minim pe economie, iar venitul lui a ajuns la 23.920 lei pe lună, adică aproape 240 de milioane de lei vechi. În anul 2018, salariul Patriarhului Daniel era de 16.600 de lei, salariu egal cu cel al președintelui Senatului României.

One comment

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.