Patronii din Mamaia au cerut în instanță anularea regulamentului parcărilor

parcare-constanta

Organizația Patronală Mamaia Constanța a cerut, în instanță, anularea hotărârii Consiliului Municipal Constanța nr. 123/23.04.2021 prin care a fost aprobat noul Regulament al parcărilor publice din Constanța.

Procesul a fost înregistrat ieri, 21 septembrie 2021, la Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal.

Dosarul are numărul 7099/118/2021, iar părți în cauză sunt Organizația Patronală Mamaia Constanța, în calitate de contestator, respectiv, Consiliul Local al Municipiului Constanța, în calitate de intimat.

Magistrații nu stabiliseră, până la ora redactării acestei știri, data primei înfățișări.

Trebuie să știți că magistrații beneficiază de locuri de parcare rezervate, lângă locul de muncă, pentru care plătesc 199 de lei pe lună.

Hotelierii din Mamaia pot închiria locuri de parcare cu 70 de bani pe oră. Detalii AICI.

Organizația Patronală Mamaia Constanța este continuatoarea fostei Asociații Patronale Mamaia, înființată în 2020. S-a constituit în 2017, cu două scopuri:

  • Reprezentare, Promovare, Susţinere şi protejarea intereselor profesionale şi specificul activităţilor membrilor săi – OPERATORII ECONOMICI DIN INDUSTRIA OSPITALITĂŢII (Hospitality Industry) din Staţiunea Mamaia şi Mun. Constanţa, incluzând HOTELURI, RESTAURANTE-BARURI precum şi restul operatorilor COMERCIANŢILOR şi PRESTATORILOR de servicii implicaţi în activităţile TURISTICE şi RECREATIVE, în relaţiile cu autorităţile publice, cu sindicatele şi cu alte persoane juridice şi fizice, în raport cu obiectul şi scopul lor de activitate, în plan naţional şi internaţional, potrivit prezentului Statut şi cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare.
  • Implementarea politicii de marketing și gestionare coordonată a componentelor destinației turistice MAMAIA – Constanţa în vederea dezvoltării și valorificării potențialului turistic al acesteia în conformitate cu prevederile legale în domeniu avându-se în vedere:
    1) crearea brand-ului destinaţiei turistice prin consolidarea identităţii acesteia;
    2) identificarea factorilor diferenţiatori în plan competitiv şi prioritizarea acestora în vederea stabilirii avantajelor competitive ale destinaţiei turistice MAMAIA – Constanţa, respectiv a elaborării strategiei de marketing a destinaţiei turistice MAMAIA – Constanţa.

Membrii organizației sunt:

  • HOTEL PICADILLY – SC CHR PICADILLY SRL
  • HOTEL DEL MAR – SC ELEGANT IMPEX SRL
  • HOTEL AURORA – SC AURORA MAMAIA SRL
  • HOTEL IAKI – SC HAGI SPORT SRL
  • HOTEL PARC – SC PARC MAMAIA SRL
  • MELODY – SC ANIOSS CLUB SRL
  • HOTEL BUENO – SC BUENO COMP SRL
  • HOTEL DELTA – SC DELTA VACANTA SRL
  • HOTEL MODERN – SC Mazuria SRL
  • HOTEL DORNA – SC Geo Turexim SRL
  • HOTEL CENTRAL – SC CENTRAL SA
  • HOTEL TOMIS – SC PARTHIS SRL
  • FIVE MOUSQUETAIRES – SC FIVE MOUSQUETAIRES SRL
  • HOTEL OVIDIU – SC RAINEX SRL
  • DIRECT TURISM – SC DIRECT TURISM
  • RESTAURANT IRISH PUB – SC AMICOM SRL
  • HOTEL GUCI – SC FRESCO SRL
  • LITORALUL ROMANESC – SC CREATIVE EYE SRL
  • HOTEL NEVADA – NEVADA SRL

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Un comentariu

  • ”Procesul a fost ieri, 21 septembrie 2021, la Tribunalul Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal.”

    Procesul nu a fost ieri, ci a fost înregistrat ieri la Tribunalul Constanța.

Leave a Reply

Your email address will not be published.