Patru profesoare din Constanța au fost impresionate de modelul educațional din Finlanda: „În centru este ELEVUL, nu profesorul”

În perioada 28 august- 3 septembrie 2022 prof. Codarcea Elena, prof. Ion Alice, prof. Magiru Luminiţa, prof. Păsăroiu Anca din cadrul Colegiului Național Mihai Eminescu din Constanța au participat la un curs de formare, „Integrated Curriculum- Teaching  Global  Skills!”, în Helsinki, Finlanda, organizat de EUNEOS.

A fost al treilea flux în cadrul Acreditării Erasmus+, Acțiunii Cheie 1 – Educație Școlară – Mobilitatea persoanelor în scopul învățării, nr. de referință proiect: 2021-1-RO01-KA121-SCH-000009622, finanțat de Comisia Europeană prin programul Erasmus+, perioada de implementare fiind 01/09/2021-30/11/2022

Activitățile au fost practice, derulate în diverse instituții din Helsinki și Vantaa. Ele au avut ca temă centrală provocările învățământului secolului 21– diferite niveluri de integrare, studii de caz  – predarea schimbărilor  climatice, modul în care interacţionăm cu elevii în clasă și cum le ajută acest lucru să găească modalități de predare și învățare, stabilind, astfel, o bază  pentru predarea și cooperarea în echipă, activități practice în ora de educație specială (întâlnire cu Lauri Jantti, profesor de educație specială și artist local), educația bazată pe digitalizare, găsirea celei mai potrivite metode de evaluare pentru a susține învățarea secolului XXI, atelier susținut de Andreea Gatman. S-au familiarizat cu aplicația WILMA (portofoliul electronic de monitorizare permanentă  a elevului, comunicarea cu părinţii), învățarea bazată pe design, teatrul de prezentare socială.

O altă zi a fost dedicată conceptelor de bunăstare și sprijin în școli, construirea unei  imagini pozitive asupra vieţii/ rezilienţă. Se insistă foarte mult pe construirea unei imagini de sine pozitive ca parte a  curriculum-ului  bazat pe abilitățile secolului 21.

Informaţiile, materialele, activităţile prezentate vor fi aplicate în cadrul orelor de curs, la diferite discipline sau integrat, de asemenea, în cadrul orelor de dirigenţie. Informaţiile au fost diseminate în cadrul consiliului profesoral al CNME, și, mai departe, la nivelul catedrelor implicate, la întâlnirile metodice la nivel de cerc pedagogic, vor fi organizate lecții deschise, astfel încât toți cei interesați să aibă acces la toate materialele.

Acest curs a avut un impact extraordinar aspra dezvoltării mele profesionale. Am apreciat, ca aspecte pozitive, cooperarea şi schimbul de experienţă din cadrul grupurilor internaţionale de lucru, tematica şi activitătile workshop-urilor, exerciţiile diverse de grup, viziunea finlandeză asupra educaţiei, experienţa inedită a realităţilor şcolii finlandeze prin instituţiile de învăţământ vizitate şi intervenţiile pasionante ale gazdelor, nu în ultimul rând,  experienţele şi locurile frumoase  vizitate care reflectă modul de viaţă, atitudinea şi valorile morale finlandeze. Ca singur aspect negativ, aş menţiona sentimentul de neputinţă rezultat în urma reflecţiei asupra propriei realităţi. Şcoala finlandeză pune accentul pe învăţarea prin descoperire, pe dezvoltarea abilităţilor de viaţă ale elevilor, pe responsabilizarea acestora şi dezvoltarea simţului comunităţii şi al apartenenţei sociale.  Pe tot parcursul vizitei s-a remacat în mod evident preocuparea tuturor pentru bunăstarea elevilor şi a profesorilor.

Prof. Ion Alice

După participarea la acest curs, am concluzionat ca școala finlandeză este un loc al liniștii, stării de bine, încrederii, conștiinței lucrului bine făcut…un loc unde ai sentimentul de ,,acasă”. Este cu adevărat ceea ce numim și noi ,,o școală prietenoasă”. Sentimentul de calm este remarcabil. Ergonomia atrage atenția. Spațiile sunt construite pentru învățare, inclusiv holurile au această destinație. În timpul orelor, e ceva obișnuit să vezi în afara clasei elevi în grupuri mici care învață. De regulă cu chromebook-uri în brațe, se ajută unii pe alții, lucrează în echipe. Sunt responsabili pentru ceea ce au de realizat. Este acel ,,circle of trust” – profesorul are încredere că lucrezi, chiar dacă nu ești sub ochii lui. În școală te simți ca în familie. Cuvintele cheie sunt RESPECT și ÎNCREDERE. M-au lăsat fără suflare: comunicarea autentică, starea de bine a tuturor, digitalizarea învățării. Profesorii colaborează între ei în proiectarea activităților. Acestea sunt cu adevărat centrate pe elev. Atenția cade pe învățare, nu pe predare. În centru este ELEVUL, nu profesorul. Obiectivele învățării se stabilesc împreună cu elevii, acesta fiind un mod de a crește autonomia copiilor în învățare. Se alocă timp întotdeauna pentru reflecție, feed-back-ul chiar există. Regulile clasei sunt simple și puține. Atmosfera liniștită din clase stimulează învățarea.

Prof. Magiru Luminiţa

Pentru mine, noțiunea de curriculum integrat era un concept abstract despre care aveam cunoștințe teoretice și prea puțin practice. În această mobilitate am descoperit concret, prin workshop-uri și vizite la diferite școli, competențele ce trebuie dezvoltate atunci când vorbim de curriculum integrat. Cele două module – 1. Teaching global skills (teaching with climate change) și 2. skill-based education (teaching with robotics ) au fost foarte interesante pentru că sunt două provocări în educația pentru viitor. Un aspect foarte interesant al acestui curs de dezvoltare profesională a fost componența grupului de profesori, alcătuit din discipline diferite, iar bariera dintre noi putea fi dărâmată decît prin descoperirea competențelor necesare pentru curriculum integrat.

Prof. Codarcea Elena

Cursul mi-a oferit ocazia de a mă familiariza cu sistemul de învățământ finlandez. Formatorul, Andreea Gatman, ne-a oferit un curs cu accent pe învățarea practică și prin descoperire. Nu a fost neglijată nici partea teoretică, aceasta fiindu-ne pusă la dispoziție prin intermediul unei platforme dedicate. Personal, am fost fascinată de deplasările în diverse instituții de învățământ: colegii, Universitatea din Helsinki, biblioteca din aceeași capitală și alte spații nonformale, unde se desfășurau activități de învățare. Minunata ,,utopie” a sistemului de învățământ finlandez m-a fascinat și m-a făcut să devin mai încrezătoare în propriul nostru sistem de educație care, prin dăruirea și pasiunea tuturor celor care își aduc contribuția la devenirea noilor generații, va putea, într-un viitor mai degrabă apropiat, să se mândrească cu un sistem similar celui finlandez.

Prof. Păsăroiu Anca
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Cel mai nou parc și loc de joacă din Constanța, în incinta Energia Residence, este gata VIDEO

Tue Sep 13 , 2022
Parcul și locul de joacă pentru copii construite în ansamblul imobiliar Energia Residence sunt aproape gata. Acestea vor putea fi folosite foarte curând de către cei care și-au cumpărat apartamente aici. Muncitorii au montat leagănele și celelalte spații de joacă, au pus gazon, au plantat flori, brazi și alți copaci, […]