Pe 23 iunie vom afla cine va reabilita Cazinoul din Constanța. Deja se știe la ce va fi folosit

Pe 23 iunie vom ști cine va reabilita Cazinoul din Constanța. Decebal Făgădău, viceprimarul cu atribuții de primar al Constanței, a prezentat la Dobrogea TV stadiul proiectului.

”Cazinoul în momentul de față este în următoarea situație: a fost transferat către Compania Națională de Investiții, în luna februarie au fost adoptați indicatorii tehnico-economici, pe data de 8 mai a fost lansată licitație pentru proiectare, execuție și asistență tehnică pe parcursul restaurării Cazinoului. Cred că undeva în toamnă se va încheia această licitație. Pe 23 iunie este deschiderea ofertelor. Cu contestație, cu evaluări, mă aștept ca undeva în septembrie să fie selecționat un consorțiu câștigător. Valoarea investiției este de 31,7 milioane de lei, la care se adaugă TVA și aportul municipalității, în sensul în care noi va trebui să asigurăm aportul la utilități. Lucrările sunt preconizate a se realiza după cum urmează: din momentul desemnării câștigătorului, trei luni de zile pentru elaborarea proiectului tehnic și 24 de luni pentru consolidare și restaurarea efectivă. Practic, în 27 de luni din momentul lansării ordinului de începere Cazinoul va fi gata”, a declarat Decabal Făgădău, la Dobrogea TV.

Prin caietul de sarcini se cere o garanție de minimum 60 de luni de la finalizarea lucrărilor.

Decebal Făgădău a mai spus că, după reabilitare, că în subsol vor fi o expoziție dedicată Mării Negre și o sală de catering. La parter se va organiza expoziție permanentă,intitulată ”Istoria Cazinoului”, alături de o cafenea și un spațiu pentru expoziții. La etaj va funcționa o sală de spectacole pentru teatru sau alte evenimente. ”Nu avem într-adevăr componenta de jocuri de noroc, pentru că instituțiile publice nu au voie prin lege să desfășoare activități economice”, a spus Decebal Făgădău. Pe lângă aceste funcțiuni publice, Cazinoul se va integra în zona peninsulei. Acesta dorește să construiască un dig de protecție în dreptul său, unde să poată acosta ambarcațiuni. În zonă se va realiza un studiu peisagistic, iar parcul arheologic se va reabilita. De asemenea, iluminatul va fi refăcut, cu elemente art-nouveau, până în centrul orașului.

Zen Residence
energia residence



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Peștera se pregătește pentru cea mai mare serbare câmpenească din România

Fri May 15 , 2015
Peștera, o comună cu circa 4.000 de oameni, va primi mâine aproape 40.000 de persoane, la „Sărbătoarea florii de salcâm“. Primarul Valentin Vrabie vă invită şi în acest an, ca în ultimii șase, de altfel, să veniţi alături de el și locuitorii comunei pe Valea Izvorului, sâmbătă, 16 mai, începând […]