Percheziții cu forțele speciale în Constanța și Agigea, la o grupare care spărgea mașini

La această oră, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, efectuează trei percheziții domiciliare, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Perchezițiile au loc în municipiul Constanța și comuna Agigea.

„Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, în perioada ianuarie – februarie a.c., persoanele în cauză, doi bărbați și o femeie, ar fi comis 13 infracțiuni de furt calificat din autoturisme. Din vehiculele respective ar fi fost sustrase diverse bunuri (roți de rezervă, truse de scule auto), unele dintre acestea fiind, ulterior, comercializate. Prejudiciul este de aproximativ 5.000 de lei.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

Suportul de specialitate al operațiunii a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune participă și polițiști din cadrul Serviciului Criminalistic, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Piese auto susceptibile a fi contrafăcute, depistate în Portul Constanța

mie feb. 14 , 2024
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, împreună cu inspectori vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța – Sud Agigea au descoperit în Portul Constanța, într-un container sosit din Malta, aproximativ 470 bucăți piese auto, în valoare de aproximativ 350.000 lei, bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de […]

V-ar putea interesa și: