Percheziții în Medgidia într-un dosar penal de camătă și șantaj. Ce dobânzi cereau VIDEO

În cursul zilei de astăzi, 5 februarie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pun în aplicare 3 de mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunilor de camǎtǎ şi santaj.

Descinderile, care vizează 3 persoane, au loc în municipiul Medgidia.

„Din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada 2021 – 2025, persoanele cercetate ar fi obținut beneficii materiale substanțiale din acordarea de sume de bani cu împrumut, pentru care ar fi pretins dobânzi lunare, cuprinse între 100% și 400% din valoarea împrumuturilor acordate, operațiunile derulându-se în afara cadrului legal ce reglementează condițiile în care își pot desfășura activitatea entitățile financiare nebancare.”, a anunțat IPJ Constanța.

În vederea recuperării debitelor fictive stabilite în sarcina victimelor, persoanele bǎnuite de sǎvârşirea infracțiunilor ar fi recurs la amenințări, acte de intimidare sau violențe fizice.

Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.

Cercetările sunt continuate de polițiști sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Analiză. Piața imobiliară frânează brusc. Constanța, printre cele mai afectate județe

joi feb. 5 , 2026
Piața imobiliară din România a început anul 2026 cu o contracție severă, însă Constanța se remarcă negativ, cu una dintre cele mai mari scăderi ale numărului de tranzacții la nivel național. Datele oficiale publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) arată că județul Constanța a intrat în […]