Pericol pentru sănătate și viață – Protecția Consumatorilor a închis temporar două parcuri de distracții de pe litoral

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a desfășurat o serie de acțiuni de control în cadrul Comandamentului Litoral 2024, structură special creată pentru monitorizarea pieței în zona de vacanță de pe malul Mării Negre. Aceste acțiuni, realizate în colaborare cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial (ISCIR) și ai Primăriei comunei Limanu, județul Constanța, au vizat locații de agrement din Vama Veche.

Cel puțin unul dintre parcuri nu avea autorizație. A depus actele la primăria condusă de primarul PSD Daniel Georgescu, vicepreședinte al partidului, dar a deschis fără să primească acceptul. La control a fost prezent viceprimarul localității.

În urma verificărilor, doi operatori economici, Popescu Business Family SRL și Luna Park Popa SRL, au fost sancționați pentru nereguli în funcționarea parcurilor de distracții. Sancțiunile aplicate includ:

  • amenzi contravenționale în valoare de 10.000 lei,
  • interzicerea utilizării aparatelor până la remedierea deficiențelor,
  • oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor constatate.

Printre abaterile de la legislația în vigoare identificate se numără:

  • lipsa autorizării pentru echipamentele de agrement,
  • folosirea unor echipamente de agrement fără revizii ISCIR, punând în pericol sănătatea sau viața utilizatorilor,
  • folosirea unor echipamente deteriorate, cu vopsea exfoliată, plasă elastică ruptă, rugină pe elemente de siguranță, uzură în exces sau lipsa unor elemente de siguranță,
  • modificări neautorizate ale echipamentelor,
  • lipsa informării consumatorilor referitor la denumirea echipamentului, modul corect de folosire și avertizările privind potențialele pericole,
  • lipsa împământării în cazul unor echipamente electrice, periclitând siguranța consumatorilor.

„A oferi consumatorilor, copiilor îndeosebi, servicii de agrement prin intermediul unor parcuri de distracții neverificate tehnic de mai bine de 7 ani, cu improvizații și aparate deteriorate, este o dovadă de iresponsabilitate din partea operatorilor economici în cauză. Vă recomandăm ca, înaintea utilizării unor astfel de echipamente, să verificați informațiile afișate de prestator, precum și starea aparatelor și să nu le folosiți dacă observați improvizații, deteriorări sau funcționare anevoioasă. Evitați instalațiile improvizate, pentru a nu vă pune viața în pericol! Litoralul românesc dispune de parcuri de distracții autorizate, verificate și sigure pentru consumatori, iar autoritățile statului monitorizează permanent funcționarea în siguranță și conform exigențelor legale a spațiilor de acest fel.”, a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar ANPC.

Acțiunile de control vor continua.

Recomandare:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Un incendiu de vegetație paralizează circulația trenurilor pe Magistrala 800 COMPLETARE

Dum iul. 7 , 2024
În data de 7 iulie a.c., la ora 08:55 mecanicul trenului 8001 a observat un incendiu de vegetație între Dragoș Vodă – Ciulnița în apropierea căii ferate ce afecta Firul I și II. Ulterior, focul s-a extins și spre Dor Mărunt. A fost alertat ISU Călărași prin apel 112, iar circulația […]

V-ar putea interesa și: