Persoanele amânate la vaccinare vor primi rapelul după 30 de zile, nu 21!

Colonelul Gheorghiță anunța, ieri, că statul român a luat decizia să amâne, sine die, zeci de mii de persoane care se înscriseseră pe platformă pentru vaccinarea împotriva covid 19.

Astăzi, o parte din cei care erau programați pe 28 ianuarie, prima zi pentru care s-a propus amânarea, au primit notificări despre acest lucru.

Reprogramarea primei doze s-a făcut așa după cum a spus colonelul: după 10 zile, adică pe 8 februarie.

Surpriza neplăcută a fost că doza de rapel a fost programată nu după 21 de zile, așa cum s-a întâmplat până acum cu toți românii care s-au vaccinat, ci după 30 de zile, adică pe 8 martie.

Producătorul recomandă ca rapelul să se facă după 21 de zile, pentru eficiență maximă.

Decizia de a amâna vaccinarea s-a luat pentru că Pfizer a distribuit mai puține doze decât cele promise și pentru că foarte multă lume s-a înscris în afara platformei, dând astfel peste cap planificările. Printre ei se află, din informațiile noastre, și persoane care nu sunt erau eligibile pentru etapa a doua.

Potrivit ziarului Libertatea, autoritățile au luat în calcul să amâne rapelul pentru cei vaccinați până acum sau să amâne vaccinarea pentru cei care nu făcuseră prima doză. S-a ales a doua variantă.

Nu s-a vorbit însă niciodată despre amânarea rapelului pentru cei amânați deja.

Prefectura Constanța și DSP Constanța nu au răspuns până acum solicitărilor de a oferi precizări (sau de a le cere de la instituțiile de care aparțin și de a le oferi, dacă nu le dețin). Vom reveni dacă o vor face.

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de Facebook.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Un comentariu la “Persoanele amânate la vaccinare vor primi rapelul după 30 de zile, nu 21!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

DSP anunță că în Constanța sunt cu 6 cazuri mai puține de covid

mie ian. 27 , 2021
Incidența în municipiul și județul Constanța a scăzut foarte ușor, a anunțat Direcția de Sănătate Publică. Potrivit DSP, incidența raportată în municipiul Constanța azi este de 2,57 cazuri la mia de locuitori (802 cazuri active în ultimele două săptămâni), față de 2,59, cât a fost ieri (808 cazuri). Așadar, o […]
coronavirus