Pescuitul la şalău și la biban este interzis, pentru prima oară în istoria Deltei Dunării

Pescuitul la şalău şi la biban este interzis, începând de luni, 23 martie, pentru prima oară în istoria Deltei Dunării. Va putea fi reluat numai după încheierea prohibiţiei generale a pescuitului, la începutul lunii iunie, conform ordinului comun al ministerelor Mediului şi Agriculturii.

Propunerea de devansare a prohibiţiei la cele două specii a venit din partea asociaţiilor de pescari, a fost preluată de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) şi a fost inclusă pentru prima dată în ordinul de prohibiţie a pescuitului în România din acest an.

Decizia a fost explicată prin faptul că exemplarele celor două specii de peşti se reproduc mai devreme decât cele ale altor specii.

Prohibiţia generală a pescuitului în România va începe pe 4 aprilie şi se va încheia pe 2 iunie, dar cea a pescuitului scrumbiei va începe marţi, 24 martie, şi va dura de la 10 până la 15 zile, în funcţie de sectoarele Dunării.

„În conformitate cu prevederile legale în vigoare, în perimetrul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării se admite pescuitul în scop familial al scrumbiei folosind maximum 2 setci, în perioada 9 aprilie – 18 aprilie inclusiv, în zonele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 763/2015 pentru aprobarea Planului de management şi a Regulamentului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării”, se menţionează în ordinul de prohibiţie a pescuitului.

Șalăul este una dintre speciile cele mai valoroase, însă de-a lungul timpului capturile au scăzut, din cauza poluării apelor şi a supraexploatării resursei. Potrivit cercetătorilor, cea mai dramatică scădere a populaţiei de şalău s-a înregistrat în perioada cuprinsă între 1927, an în care s-au capturat 1.000 de tone, şi 1936, an în care s-au capturat 200 de tone.

Bibanul, un peşte de interes economic, se capturează la toate tipurile de unelte din plasă, dar se prinde frecvent şi la undiţă, mai ales în lacuri şi canale. Are carne albă, mai densă decât a şalăului, săracă în grăsimi şi lipsită de oase bifurcate. Capturile de biban s-au redus simţitor în ultimii ani din cauza fenomenului de eutrofizare. În 1965, s-a înregistrat o captură totală de 949 de tone din această specie, iar în ultimii ani captura a fost de câteva zeci de tone.

Prohibiţia pescuitului este stabilită anuală de autorităţi în baza unor studii făcute de cercetători şi are ca obiectiv protejarea speciilor de peşti în perioada şi zonele în care se înmulţesc, astfel încât să se asigure o exploatare durabilă a resurselor naturale.

Devansarea perioadei de prohibiţie pentru şalău şi biban este a doua măsură luată de autorităţile române în ultimii ani, pe fondul declinului resursei piscicole, după ce în 2018 niciun pescar sportiv nu a putut păstra capturile de ştiucă înregistrate în Deltă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.