Peste 1.000 de firme riscă să fie închise și să primească amenzi de până la 20.000 de lei

Peste 1.000 de firme din județul Constanța riscă să fie închise și să primească amenzi de până la 20.000 de lei, pentru că nu s-au dotat cu aparate de marcat cu jurnal electronic.

În judeţul Constanţa au fost identificaţi, până la data de 26 noiembrie 2019, 1.031 de contribuabili care utilizează în activitatea curentă vechile case de marcat. Cu această ocazie, personalul specializat din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Constanța a demarat o campanie de conștientizare, contribuabilii în cauză fiind contactaţi şi avertizaţi asupra implicaţiilor care derivă din neîndeplinirea obligaţiei de a deţine şi utiliza noile aparate de marcat cu jurnal electronic.

A.J.F.P. Constanţa readuce la cunoştinţa tuturor operatorilor economici care încasează integral sau parţial, cu numerar sau prin utilizarea cardurilor bancare sau a substitutelor de numerar, de la persoane fizice sau juridice, contravaloarea bunurilor livrate cu amănuntul, precum şi a prestărilor de servicii, că aveau obligaţia să se doteze cu noile aparate de marcat electronice fiscale până la data de 01 noiembrie 2018.”, a precizat Doinița Radu, șef AJFP Constanța.

Nerespectarea acestor prevederi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei, precum şi cu suspendarea activităţii operatorului economic până la dotarea cu aparat de marcat electronic fiscal şi confiscarea sumelor pentru care nu au fost emise documente justificative.                          


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Trafic îngreunat pe bd. Tomis din Constanța, în urma unei avarii a RAJA

mie nov. 27 , 2019
Pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 600 mm, de pe bulevardul Tomis nr. 253 (în zona fântânii arteziene), din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA vor fi nevoite să restricționeze traficul auto pe benzile 1 și 2 de circulație de […]
raja avarie

V-ar putea interesa și: