Peste 200 de jandarmi vor asigura ordinea publică la meciul FC Viitorul – CSU Craiova

FC Viitorul - CSU Craiova jandarmi

Peste 200 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanţa vor asigura măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor ce vor fi prezenţi la meciul de fotbal dintre echipele FC Viitorul şi CSU Craiova, din cadrul Campionatul National de Fotbal, Liga I, etapa XXII-a – Play – off.

Partida se dispută duminică, 03 februarie a.c., începând cu ora 20.00, pe stadionul central al Complexului Academiei Hagi de la Ovidiu.

Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.30, iar pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în stadion, Jandarmeria Mobilă Constanţa recomandă suporterilor să vină din timp, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

„De asemenea solicităm, atât suporterilor, cât şi cetăţenilor, să manifeste înţelegere faţă de măsurile care vor fi asigurate cu acest prilej şi să răspundă cu solicitudine indicaţiilor forţelor de ordine, pentru ca această competiţie să se desfăşoare în condiţii optime de siguranţă.”.

Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă „Tomis” Constanța

Jandarmii reamintesc faptul că spectatorii nu au voie să introducă în stadion băuturi alcoolice, materiale pirotehnice interzise de lege ori alte obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor la această competiţie sportivă. De asemenea, este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Următorul articol

Primăria Constanța amenajează 70 de locuri de parcare

Sun Feb 3 , 2019
Primăria Constanța a anunțat, duminică, prin intermediul unui comunicat de presă, că aproximativ 70 de locuri de parcare sunt în curs de amenajare de o parte și alta a Școlii Gimnaziale nr. 39 „Nicolae Tonitza“, pe strada Cutezători. Noile parcări sunt amenajate în locul garajelor care au fost deja demolate […]