Peste 4.000 de constănțeni au semnat pentru desființarea taxei de liniște

Peste 4.000 de constănțeni au semnat până acum pentru desființarea taxei de liniște, iar demersul inițiat de Andrei  Popescu, președintele Asociației Constanța Ia Atitudine, continuă.

Ieri, acesta a deschis un al doilea punct de strângere de semnături, după cel amplasat la la intersecția dintre bd. Lăpușneanu și str. Soveja. Noul punct este situat în fața magazinului Tomis. În ambele locuri, cei care doresc să semneze pentru desființarea acestei taxe impuse de Radu Mazăre și consilierii locali o pot face zilnic, începând de dimineață până după-amiază.

”Le mulțumesc tuturor celor peste 4.000 de constănțeni care au susținut până acum acest demers. Pe voi, restul, vă aștept la unul dintrecele două puncte”, a spus Andrei Popescu.

Pentru a iniția un proiect de hotărâre în Consiliul Local, pentru desființarea taxei, este nevoie de circa 13.000 de semnături.

Andrei  Popescueste convins că va reuși. ”Constănțenii sunt nemulțumiți de modul în care a fost și este condus orașul, de toate aceste taxe aberante pe care le-a impus Radu Mazăre și pe care le plătim încă. Noi nu am fost întrebați niciodată dacă vrem să plătim, nouă pur și simplu ni se impune. Împreună, însă, putem schimba asta”, a spus Andrei  Popescu.

Serviciul Public de Taxe şi Impozite din cadrul Primăriei Constanţa a precizat că la nivelul anului 2014 a fost încasată suma de 6.611.826 de lei. Taxa ar trebui să fie utlizată ”pentru paza unor bunuri publice, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilorşi a faptelor ilicite, antisociale, manifestate prin cerşetorie, furturi, tâlhărie şi prostituţie, pentru combaterea comerţului stradal neorganizat, prevenirea depunerilor de moloz şi gunoi menajer şi pentru prevenirea lipirii de afişe pe faţadele clădirilor, stâlpi şi copaci”.

 

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Ședință de consiliu importantă la Medgidia

joi aug. 13 , 2015
Astăzi, la ora 17.00, va avea loc o ședințe de îndată a Consiliului Local Municipal  Medgidia. Sunt supuse dezbaterii proiecte de hotărâri privind aprobarea rectificării  bugetului local  de venituri şi cheltuieli, al Municipiului Medgidia, judeţul Constanta pe anul 2015 și privind aprobarea completarii inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al Municipiului […]