PESTE O TONĂ DE DROGURI DE MARE RISC, CAPTURATĂ DE POLIȚIȘTI

captura cocaina constanța

Polițiștii de la combaterea criminalitătii organizate din București, Constanța și Tulcea, sub coodonarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, investighează mai multe persoane implicate într-un caz complex de trafic de droguri de mare risc. Peste o  tonă de cocaină a fost indisponibilizată, a anunțat instituția, printr-un comunicat de presă remis în data de 26 martie 2019.

        În dimineața zilei de 22 martie a.c., polițiștii de la combaterea criminalității organizate din Tulcea au fost sesizați de polițiștii Postului de Poliție Sarichioi cu privire la faptul că, în noaptea de 21/22 martie a.c., în apropierea localității Zebil, județul Tulcea, se aflau staționate două autotrenuri înmatriculate în alt stat și un autofurgon înmatriculat în România.

        Din cercetări a rezultat că un grup de persoane (printre care și conducătorii auto ai autovehiculelor menționate) ar fi realizat o operațiune de descărcare/încărcare a unor pachete.  Însă, pe fondul neglijenței în manipulare, unul dintre pachete a fost uitat în parcarea respectivă.

        Polițiștii din localitatea Sarichioi au constatat că pachetul  conținea o substanță albă, pulverulentă, care era ambalată în folie de plastic.

        A fost analizat conținutul respectivului pachet în cadrul laboratorului Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, stabilindu-se că este vorba de cocaină.

        Tot în cursul zilei de 22 martie a.c., polițiștii de crimă organizată din Tulcea au fost înștiințați de polițiștii Postului de Poliție Sf. Gheorghe cu privire la faptul că, pe plaja comunei, la 2 kilometri în direcția orașului Sulina, se află o barcă avariată, răsturnată, iar pe mal se găsesc mai multe pachete ambalate în material plastic, conținând o substanță albă, pulverulentă.

        Analizele ulterioare, efectuate în laboratorul B.C.C.O. Constanța, au confirmat că era vorba tot de cocaină.

        Astfel, la nivelul D.I.I.C.O.T. – B. T. Tulcea s-a întocmit dosar penal pentru trafic de droguri de mare risc, fiind constituită o echipă de cercetare complexă, formată din procurori  D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, S.T. Constanta și B.T. Tulcea, precum și polițiști de la combaterea criminalității organizate, care au efectuat cercetarea zonei în care se afla barca scufundată.

        În activități au fost angrenați și polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Române.

        Au fost descoperiți 36 de saci, conținând pachete susceptibil a conține cocaină, aceștia fiind ulterior transportați la sediul B.C.C.O. Constanta, pentru expertizare.

        Rezultatele analizelor au confirmat că este vorba de cocaină, cantitatea fiind de peste 1.040 de kg.

        În prezent, în cauză sunt două persoane arestate preventiv, echipele de anchetă având un cerc de suspecți bine conturat.

        Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale și a depistării tuturor persoanelor implicate,  în cauză fiind dispuse mai multe măsuri asigurătorii.

        Acțiunea a beneficiat de sprijinul scafandrilor Gărzii de Coastă, Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Tulcea și Constanta.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Clienții Polaris pot plăti on-line facturile

mar mart. 26 , 2019
Compania Polaris M Holding a introdus plata online a facturilor pentru cei care au contract direct cu compania pentru serviciul de salubrizare. Pentru acest lucru, trebuie urmați câțiva pași, care sunt descriși și în imaginea de mai sus. În primul rând, trebuie să accesați site-ul companiei, lucru pe care îl […]

V-ar putea interesa și: