Piramida lui Decebal Făgădău

cristian hagi

Orice am are piramida sa.

Este binecunoscută piramida prezentată de psihologul american Abraham Maslow, care a pus bazele teoriei ierarhiei nevoilor umane.

Omul are cinci nevoi, pornind de la cele de bază, fiziologice, și ajungând la cele de autorealizare.

  1. Nevoile fiziologice.
  2. Nevoi ce țin de siguranța personală. 
  3. Nevoile sociale, de apartenență.
  4. Nevoia de recunoaștere socială.
  5. Dezvoltarea personală, auto realizarea.

Decebal Făgădău are și el piramida sa. Nu ne referim însă aici la omul Decebal Făgădău, ci la primarul Decebal Făgădău. Lucrurile se complică puțin aici, pentru că, pentru un primar, piramida nu este aceeași ca pentru o persoană fizică. Pentru un primar, nu Maslow a desenat nevoile de bază pe care trebuie să le îndeplinească, ci legea. În cazul țării noastre, vorbim despre legea administrației publice, care guvernează actul de administrației. Vorbim, însă, și de o lege a bunului simț, dar și de o lege a empatiei. Fără ele, nu poți să conduci eficient un oraș și oamenii săi.

Cam ce trebuie să facă exact un primar a spus-o chiar șeful de partid al domnului Făgădău, înainte de alegerile locale de acum doi ani. Cităm (din nou) din Felix Stroe, președintele Organizației Județene a PSD Constanța.

Eu am bunul obicei, fiind copil de învățător de țară, când mă duc într-o poziție prima dată studiez legislația care reglementează acea poziție. Eu știu așa: în conformitate cu Legea 215 a administrației publice locale, primarul trebuie să se ocupe de următoarele lucruri importante care sunt definite în lege. Primarul trebuie să facă să existe un transport corect în comun, să existe o tramă stradală civilizată, asfaltată, trotuare, tot ce trebuie, să existe salubrizare, să existe ordine publică. Cam acestea sunt cele patru atribuții mari ale primăriei. Mai are atribuții că finanțează parțial sistemul de sănătate, parțial sistemul de învățământ.”

Mai mult pe această temă puteți citi AICI.

Rețineți: transport în comun, străzi și trotuare asfaltate, salubrizare, ordine publică.

Acestea sunt nevoile de bază ale administrației locale, ale unui oraș, ale locuitorilor.

Acum câteva zile, primarul Decebal Făgădău declara, într-o emisiune TV, următoarele lucruri, care apoi au fost preluate pe pagina de Facebook a primăriei.

„Cel mai important pentru mine este unirea constănțenilor, coagularea comunității, trebuie să ne redescoperim încrederea în noi.
Cea mai mare provocare este să le redau tinerilor încrederea. Constanța astăzi are printre cele mai mari burse din România pentru elevi pentru că are elevi foarte buni.
Percepția la nivel mondial, european și național despre Constanța s-a schimbat radical. Constanța este astăzi ancorată într-o rețea internațională de orașe, iar acest lucru contează pentru că vor veni și rezultatele economice.”

Parcă e o distanță mare între nevoile identificate de lege, de bun simț, și punctate de Felix Stroe, și nevoile pe care le punctează Decebal Făgădău. Să nu mă-nțelegeți greșit, nu-i deloc rău că se vorbește bine la nivel european și chiar mondial de Constanța, deși am mari dubii că planeta asta nu are și altă treabă decât să vorbească de bine orașul condus de pesedistul D. Făgădău și de viceprimarul său, Dumitru Babu. Ba mi se pare chiar hilar, dar asta-i, poate, doar părerea mea. E bine și că ne coagulăm, noi între noi, că ne redescoperim și că ne unim și că… folosiți voi ce verbe doriți pentru a descrie acest minunat sentiment pe care îl trăim în autobuze, la piață, pe plajă, peste tot. Suntem toți frați.

N-ar fi totuși mai bine, înainte ca orașul nostru să fie asaltat de sute de mii de oameni de pe planeta asta, care-l vorbesc de bine și care vor să vadă minunea cu ochii lor, să ne ocupăm de baza piramidei, de ce spune legea, de ce spune bunul simț? Hai să terminăm cu construcțiile pe spații verzi, să facem o magie și să asfaltăm străzile, să construim săli de sport în școli, pentru copiii noștri, pentru că tot a fost o promisiune de campanie. Poate mai înființăm niște spații verzi, poate reparăm Cazinoul, poate facem niște locuri de joacă pentru copii, poate construim parcări în cartiere, că tot am promis în campanie.

Dacă și orașele ar avea piramide, noi am fi la nivelul de bază, acela al asigurării funcțiilor de bază, enumerate mai sus. Hai să le rezolvăm pe acestea înainte de ne bucura să suntem recunoscuți și apreciați la nivel mondial.

Cristian Hagi

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.