Plaja din Mamaia s-a erodat puternic în ultimele zile, dar asta este o veste bună

plaja mamaia

În ultimele zile, plaja din Mamaia s-a erodat destul de mult, ridicând câteva semne de întrebare. Specialiștii ne asigură că este un semn bun, și anume că plaja funcţionează aşa cum s-a anticipat de la etapa de proiectare.

Încă din iulie – august 2021 în proiectul pentru zona Mamaia se prevedea un profil stabilit la etapa studiului de fezabilitate (profilul final dorit de beneficiar) si un profil de execuție (care este extins față de cel final, cu până la 60m, diferența reprezentând un volum „de sacrificiu”), spun experții de la Apele Române Dobrogea Litoral.

„În imagini se poate vedea că iarna (winter profile) se estimează preluarea nisipului din plaja uscată și antrenarea acestuia în zona submersă unde fundul apei se va aplatiza și în anul următor vom regăsi o situație mult mai bună. La finalul execuției am observat cu toții o plajă mult extinsă și au fost indicate câteva probleme temporare, una dintre acestea fiind progresia rapidă în adâncime a zonei de îmbăiere. Acest inconvenient temporar, așa cum menționam anterior, se va stabiliza în anii următori (în special în sezonul rece, acesta fiind caracterizat de furtuni marine mai puternice) iar modalitatea de stabilizare este erodarea unui volum tampon de nisip din plaja emersă. Ceea ce putem observa astăzi pe o parte din lungimea plajei noi din Mamaia este manifestarea acestui fenomen și formarea în zona de interfață (la linia țărmului) a unei zone asemănătoare unei mici faleze. Denumirea fenomenului este de cliffing, și se produce și pe plajele naturale, însă la o scara mai mică.”, au precizat aceștia.

Intervenția umană asupra profilului plajei a creeat un dezechilibru inițial, care se va corecta natural prin acțiunea valurilor asupra plajei. În anii următori, fenomenul va scădea în intensitate până la atingerea stabilității când acesta nu se va mai manifesta semnificativ.

Pe parcursul sezonului rece acesta va progresa și va suferi noi modificări urmând ca înainte de debutul sezonului turistic 2023 să fie analizată situația profilului plajei și corectată, dacă este necesar, astfel încât, activitățile specifice sezonului turistic să se desfășoare în condiții optime.

Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral, prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Constanța, va asigura intervenția mecanizată necesară începând cu finalul lunii februarie 2023, astfel încât până în luna mai, plaja sa fie pregătită pentru sezonul turistic.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

RAJDP a împrăștiat 170 tone material antiderapant pe șoselele din Constanța. Cum se circulă

joi ian. 26 , 2023
În cursul nopții, în zona continentală a județului Constanța au fost înregistrate temperaturi între -3 și 1 grad și precipitații predominant sub formă de ninsoare. Echipajele RAJDP au acționat pe toate drumurile județene cu 38 utilaje. Au fost împrăștiate aproximativ 170 tone material antiderapant pentru a preîntâmpina apariția poleiului. „Nu […]

V-ar putea interesa și: