PMP va vota cu Klaus Iohannis în turul al doilea

klaus iohannis

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat că el şi colegii săi de partid vor vota pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale.

„Îmi pare rău că nu am avut o dezbatere serioasă în al doilea tur între primii clasaţi. PSD merita prezentat aşa cum este astăzi la vârf, cu Viorica Vasilica Dăncilă candidat în finala prezidenţială. Pentru mine, democraţia înseamnă multă, foarte multă dezbatere şi luptă pentru idei, de aceea îmi doream această confruntare. Nu a fost, dar dincolo de acest lucru există o realitate. Duminică trebuie să votăm. Aşa că votul meu şi al colegilor mei va merge spre preşedintele Klaus Iohannis, nu putem boicota, nu avem voie să stăm acasă, trebuie să mergem şi să votăm împotriva PSD, împotriva mediocrităţii din politică”, a scris Tomac pe Facebook.

În opinia sa, există o singură opţiune pentru membrii PMP la votul din 24 noiembrie.

„În această finală nu există un rău mic sau mai mare, pur şi simplu nu există decât o singură opţiune. Un vot raţional pentru o Românie care să rămână ataşată valorilor euro-atlantice”, a precizat Tomac.

Și Dan Barna, președintele USR, afirma, acum două zile, într-o postare pe Facebook, că participă la vot şi că îl votează pe actualul preşedinte, Klaus Iohannis. Acesta și-a îndemnat simpatizanţii şi susţinătorii să facă la fel. Detalii AICI.

Vă recomandăm și:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Am fost clientul BCR eGO timp de 24 de ore. Cum se vede traficul din Constanța de la bordul unui BMW electric

mie nov. 20 , 2019
Am avut, de-a lungul timpului, mai multe mașini de serviciu, pe care le puteam folosi 24 de ore din 24. Am preferat însă aproape întotdeauna să am și propria mașină. Sunt sigur că majoritatea dintre voi înțelegeți asta. Cu toate acestea, îmi vine mereu în minte că majoritatea studiilor arată […]

V-ar putea interesa și: