PNL a promovat două inițiative extrem de importante pentru pensionarii militari

Partidul Național Liberal (PNL) a promovat două inițiative importante pentru sprijinirea pensionarilor, în special a celor din rândul militarilor, a afirmat astăzi parlamentarul liberal Marian Crușoveanu.

Prima inițiativă vizează modificarea mecanismului de actualizare a pensiilor militare, pentru a corecta inechitățile dintre pensionarii cu același grad. Astfel, pensiile militare vor fi actualizate automat ori de câte ori se majorează solda de grad sau salariul de funcție al militarilor, asigurând astfel echitate între pensionarii retrași în perioade diferite. De menționat este că foștii militari care dețin funcții de demnitate publică, cum ar fi senatori sau miniștri, nu vor beneficia de aceste actualizări în perioada în care ocupă aceste funcții.

A doua măsură, adoptată recent prin ordonanță de urgență, prevede creșterea plafonului de neimpozitare a pensiilor militare de la 2.000 de lei la 3.000 de lei, începând cu luna următoare. Aceasta vine ca o continuare a eforturilor PNL de a sprijini pensionarii, după ce s-a aprobat anterior creșterea plafonului pensiilor neimpozitate pentru sistemul general de pensii.

„Aceste inițiative reflectă angajamentul ferm al PNL de a susține atât pensionarii din sistemul militar, cât și pe cei din sistemul public, contribuind la creșterea veniturilor pentru milioane de pensionari din România.”, a transmis liberalul.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Frații Mazăre se reunesc în libertate: și Alexandru a fost eliberat

vin sept. 13 , 2024
Alexandru Mazăre, fost senator PSD și fratele lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanţei, condamnat la trei ani de închisoare în dosarul campusului social Henri Coandă, a fost liberat condiţionat, decizia Tribunalului Constanţa fiind definitivă. Reamintim că Radu Mazăre fost eliberat în iunie 2024. Cel de-al treilea frate, Mihai, nu […]

V-ar putea interesa și: