PNL-iștii au serbat Ziua Marinei în Mangalia

PNL-iștii au serbat Ziua Marinei în Mangalia. La manifestările care au avut loc în Portul Turistic Mangalia, alături de spectatori, au fost prezenţi primarul Radu Cristian, PNL, comandantul Garnizoanei, Petrică Pârvu, precum şi preşedintele PNL, Ludovic Orban, europarlamentarul Cristian Buşoi, PNL, deputatul și președintele PNL Constanța, Bogdan Huţucă.

Cei prezenţi în Portul Turistic Mangalia au asistat la ample manifestări dedicate Zilei Marinei Române, desfăşurate pe mare şi pe uscat. Astfel, spectatorii au urmărit momentul tradiţional în marină – ridicarea la catarg a Drapelului Naţional şi a Marelui Pavoaz, în timp ce se intona Imnul de Stat al României. A urmat ceremonialul religios, în cadrul căruia a fost sfinţită ancora de flori, care a fost aruncată în mare în semn de omagiu pentru marinarii eroi. Exerciţiile militare demonstrative au fost, de asemenea, apreciate de public. Elementul de noutate de anul acesta l-a constituit apariţia mai multor militari pe cheul din Portul Turistic. Aceştia au respins un atac armat de pe ţărm, parte a exerciţiului militar de inserţie din cadrul evenimentului. După exerciţiile militarilor, zeul Neptun a declarat deschise jocurile marinăreşti.

Totodată, spectatorii au urmărit şi au aplaudat tehnica mânuirii armelor de către militarii Brigăzii 30 Garda „Mihai Viteazu”, precum şi concertul de muzică de fanfară, dar şi un spectacol artistic susţinut de colaboratori ai Cercului Militar. Manifestările prilejuite de marea sărbătoare a marinarilor „Sfânta Maria” au cuprins şi o expoziţie de tehnică militară, precum şi demonstraţii de executare a nodurilor marinăreşti. Celebrarea Zilei Marinei Române se va încheia la ora 22.00, printr-un moment emoţionant – retragerea marinarilor către cazarmă cu torţe în mâini, defilând pe faleza din Portul Turistic. De asemenea, spectatorii vor putea să asiste şi la un spectaculos foc de artificii.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.