PNL nu are candidați pentru Primăria Constanța și CJ

pnl

Organizația Municipală Constanța a Partidului Național Liberal NU a desemnat, până în prezent, candidații pentru Primăria municipiului Constanța și nici pe cei pentru Consiliul Județean Constanța.

Pentru
a pune capăt speculațiilor vehiculate în ultima perioadă în
anumite cotidiene locale, conducerea Organizației municipale PNL
Constanța informează că persoanele care vor candida la viitoarele
scrutine electorale se vor decide în interiorul partidului în urma
consultării cu întreaga organizație, pe baza analizelor
sociologice concludente, cu analize de impact. De asemenea,
candidații Partidului Național Liberal trebuie să împărtășească
viziunea PNL privind dezvoltarea municipiului Constanța.

„Din punctul meu de vedere, la viitoarele alegeri, Partidul Național Liberal trebuie să urmărească eficiența, să își asume decizii corecte, concrete și eficiente  pentru dezvoltarea Constanței și a organizației liberale municipale în întreg ansamblul ei. PNL Constanța încurajează dialogul, consultarea, socializarea, disputa în contradictoriu pe argumente, dar între toate acestea și hotărârea finală sunt pași de parcurs, care aparțin PNL Constanța și Biroul Politic Național”,a declarat coordonatorul politic al Organizației Municipale PNL Constanța, Septimiu Bourceanu.

septimiu bourceanu

Candidații PNL Constanța pentru alegerile locale din 2020 vor fi anuntați public într-o conferință de presă, în momentul în care aceștia vor fi stabiliți, a mai spus acesta.

Precizările de mai sus au venit printr-un comunicat de presă remis de PNL Constanța.

Donații pentru un jurnalism independent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.