Poate fi exportat modelul independenților din Peștera în tot județul Constanța?

În comuna Peștera primarul și aproape toți consilierii (cu o singură excepție) sunt independenți. L-am întrebat pe edil, la Dobrogea TV, cum merg lucrurile în condițiile în care nu mai există practic legături cu partidele.

”Primăria este o familie. Într-o familie în care se membrii ei se înțeleg, chiar și cu resurse mici lucrurile merge foarte bine. Sunt însă și familii care au resurse foarte mari, dar în care soțul și soția nu se înțeleg. Suntem pe locul 58 din 60 de comune din Constanța în ceea ce privește veniturile, deci suntem aproape cea mai săracă, însă din cauza acestei bune înțelegeri dintre consilieri, care sunt oameni de bună credință și au lăsat la o parte presiunea politică, au îndepărtat mizeria din comunitate, se votează în cunoștiință de cauză, în raport de conșiința pe care o are fiecare, și lucrurile merg foarte bine în raport cu alte localități”, a precizat Valentin Vrabie.

L-am întrebat dacă modelul inpendenților din Peștera poate fi replicat la nivelul primăriilor din județ și chia ral Consiliului Județean.

În opinia sa, consilierii ar trebui să fie oameni simpli, oameni normali, oameni medii. ”Eu așa văd lucrurile. În consiliu nu trebuie să fie toți șmecherii. Să fie un om care a trecut prin viață, care activează în societate”, a spus primarul. Mai mult, consideră că în acest moment sunt 400.000 de oameni capabili să fie consilieri județeni. ”Acești oameni nu pot să mintă, nu pot manipula, nu pot cumpăra pe bani. Partidele nu au avut nevoie de astfel de oameni. Ca să ajungi într-un partid politic trebuie să îndeplinești niște condiții: să fii pervers, să fii hoț, să minți, să nu ai suflet, să nu ai mamă, să nu ai tată”, a subliniat Valentin Vrabie.

Mi-am adus aminte că, în primăvara acestui an, potrivit unui sondaj INSCOP, 53,1% dintre români spun că ar vota pentru funcţia primar la următoarele alegeri locale o personalitate locală independentă, fără legături cu partidele actuale.

Au partidele motive să se teamă?

Un articol de Cristian Hagi


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Remus Cernea despre criza refugiaților: România ar trebui să acționeze în spiritul valorilor europene

joi aug. 27 , 2015
Războaiele, crimele în masă și actele teroriste au făcut ca milioane de oameni să fie nevoite să își părăsească locurile de baștină spre a se refugia către zone recunoscute pretutindeni ca nivel de democrație, civilizație și prosperitate. Acele persoane au avut, în majoritatea lor profesii, locuri de muncă, vieți relativ […]

V-ar putea interesa și: