Poezie, rock şi ritmuri latino, sute de spectatori la Mamaia Fairytale

Bosquito

Seara de sâmbătă al celui de-al patrulea week-end al Festivalului Mamaia Fairytale a adus o explozie de muzică de calitate, dar şi un recital special şi deosebit susţinut de una dintre cele mai îndrăgite actriţe din România: Adriana Trandafir care, de altfel, a însoţit publicul pe parcursul întregii seri, fiind şi prezentator, alături de Silviu Biriş. Din nou, mii de spectatori şi iubitori de artă şi de divertisment de calitate s-au strâns în Piaţeta Casino din Mamaia. Iar aşteptările le-au fost răsplătite încă din primele momente ale serii, când Adriana Trandafir a urcat pe scenă. Timp de jumătate de oră, aceasta a susţinut un one woman show în care a împletit lirismul versurilor şi melancolia gândurilor personale cu cântece folclorice şi de muzică uşoară, pline de viaţă, interpretate într-un stil personal. Publicul a aplaudat minute în şir prestaţia impecabilă a actriţei, dovedind aprecierea faţă de un act artistic adevărat şi de valoare.

Adriana Trandafir

Seara a continuat cu un concert oferit de trupa Mandinga. „Despacito”, „Soarele meu” au fost doar două dintre piesele care au înflăcărat auditoriul din Mamaia. Ritmurile latino care i-au făcut cunoscuţi pe cei din această trupă au răsunat şi de această dată pe litoral. Ca şi în celelalte seri ale festivalului, Baletul Fairytale a fost prezent, pentru a aduce un plus de culoare, dansatorii mişcându-se armonios pe coregrafia lui Horaţiu Cherecheş.

Mandinga

Momentul mult-aşteptat al serii a fost concertul trupei Bosquito, care a revenit în forţă în atenţia publicului. Sutele de spectatori care au fost prezenţi i-au primit cu aplauze furtunoase şi urale pe Radu Almăşan şi colegii săi. Şlagăre ca „Pepita”, „Hopa, hopa” sau „Aşa că beau” au făcut deliciul publicului şi i-au ridicat în picioare pe cei prezenţi, îndemnându-i la dans. De asemenea, soliştii trupei au fost plăcut impresionaţi de evoluţia membrilor Baletului Fairytale, care au oferit un spectacol pe cinste în acordurile latino-rock. Spectatorii au fost atât de încântaţi şi de entuziasmaţi de concert, încât artiştii au oferit cu plăcere două bisuri explozive.

În ultima seară a acestui week-end, constănţenii şi turiştii aflaţi în Mamaia se vor putea delecta cu un concert de cântece şi dansuri tradiţionale aromâne, în spectacolul „Balcanica”. Ca de obicei, Baletul Fairytale, sub atenta îndrumare a lui Horaţiu Cherecheş, va evolua alături de interpreţi.

Festivalul Mamaia Fairytale 2017 este organizat de Primăria Municipiului Constanţa şi Asociaţia Eurocult, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis“ Constanţa, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Constanţa, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“, Inspectoratului de Poliţie al Municipiului Constanţa.

În perimetrul festivalului este interzisă intrarea cu următoarele obiecte: ghiozdane, droguri, sticle, lasere, genţi (dimensiunea maximă permisă 21cm x 29cm), spray-uri, cuţite, arme, obiecte contondente, articole pirotehnice, mâncare şi băuturi, animale, umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor), materiale inflamabile sau explozive, orice tip de obiecte care îi pot răni pe alţi participanţi.

energia residence
Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

VIDEO. În ce hal arată o piscină de cinci stele

Sun Aug 6 , 2017
Vreți să știți cum arată un complex de cinci stele din Delta Dunării? Este vorba despre Delta Nature Resort din Somova, Tulcea. Condițiile găsite aici de turișto sunt departe de cele ale unui resort de lux. Aveți imagini mai jos. Acestea au ajuns și în atenția Protecției Consumatorilor Tulcea. Probleme […]