Poliția Locală Constanța a confiscat 145 de bucăți de cașcaval

poliția locală constanța cașcaval
Cașcavalul confiscat de Poliția Locală Constanța

Polițiștii locali din Constanța au constatat ieri, 8 octombrie 2019, 226 sancțiuni și au aplicat amenzi în valoare de 64.295 lei. Printre cei amendați s-a aflat și o persoană care vindea cașcaval.

În timpul unei actiuni zilnice în zona pieței agroalimentare Tomis 3, organizate pentru combaterea comerțului stradal neautorizat din perimetrul cuprins între Bulevardul Tomis, Bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Soveja, polițiștii locali au depistat la intervale orare diferite ( 12.32, respectiv 16.50) o persoană de sex masculin, în vârstă de 46 de ani care comercializa în mod ilegal și în condiții improprii produse lactate. Produsele alimentare erau oferite spre vânzare dintr-o sacoșă de plastic în număr de 7 bucăți , având totodată depozitate/ascunse în portbagajul unui autoturism alte 138 bucăti, în greutate de circa 500 gr, fiecare.

Persoana depistată a fost sancționata contravențional cu amendă totală de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, dispunându-se și sancțiunea complementară de confiscare a bunurilor destinate/folosite la săvârșirea contravenției, respectiv: 145 de bucăti de cașcaval fără documente de proveniență și depozitate în condiții improprii comercializării.

„Pe această cale, recomandăm cetățenilor să se alăture demersurilor polițiștilor locali pentru eradicarea comerțului ambulant și să nu cumpere produse alimentare din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condițiile optime de transport, depozitare și comercializare și nu poate elibera bon de casă prin care să fie justificata tranzacția comercială, existând riscul achiziționării unor produse neconforme care pot afecta sănătatea.”, a precizat Valentina Chiriță, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Constanța.

O altă faptă antisocială a fost constatată la intersecția Strada Constantin Brătescu /Strada Jupiter unde polițiștii locali au depistat o persoană care a depozitat pe domeniul public saci menajeri și diverse obiecte, transformând locul într-un depozit clandestin de gunoi.

Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă de 400 lei, în conformitate cu prevederile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.

De asemenea, lucrătorii instituției au acționat pentru asigurarea și menținerea unui climat de normalitate pe mijloacele de transport public de persoane, ocazie cu care au constatat 66 de abateri de la normele legale.

Printre călătorii dintr-un autobuz 48 s-a aflat și o persoană în vârstă de 87 de ani care era dezorientată, confuză, nu stia unde locuiește, șoferul mijlocului de transport spunând că persoana s-a plimbat mai multe minute și nu știa unde să coboare. Persoana în cauză a fost identificată și condusă la adresa de domiciliu de pe strada Topolog de către polițiștii locali și predată familiei care semnalase dispariția acesteia la serviciul 112.

Vă recomandăm și:

Poliția Locală Constanța a confiscat 273 de legături de verdeață
Poliția Locală Constanța a venit, a văzut și a rezolvat în 13 minute
Poliția Locală amendează spărgătorii de semințe și crescătorii de păsări
Mesajul unui părinte amendat de Poliția Locală când își aștepta copilul la școală
Ați văzut mașini abandonate în Constanța? Poliția Locală vă cere sprijinul

Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website. Comentariile la articole sunt moderate.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul următor

Puteți cumpăra fructe și legume românești cu PET-uri

mie oct. 9 , 2019
Carrefour România lansează programul „Plata Cu PET-ul” în Constanța. Până pe 20 octombrie, locuitorii din Constanța vor putea cumpăra fructe și legume provenite de la producători locali în hipermarketul Carrefour Constanța cu PET-uri. Fiecare PET valorează un fruct sau o legumă. Carrefour transformă plasticul în monedă pentru a stimula consumatorii […]
carrefour constanta plata cu pet