Poliția Locală Constanța a dat, ieri, 30 de amenzi

politia locala constanta

Într-o singură zi (24 aprilie 2018), polițiștii locali din Constanța au aplicat 30 amenzi contravenționale în valoare totală de 4.400 de lei.

În intervalul orar 06.00-22.00, aceștia au au verificat zona cuprinsă în perimetrul dintre Strada Revoluției din 22 Decembrie, Strada Cristea Georgescu, Aleea Egretei, Strada Plopilor, Strada Remus Opreanu, Bulevardul Aurel Vlaicu, Aleea Umanității, Strada I.L Caragiale, precum și pe raza parcurilor constănțene (Tăbăcărie, Gară, Poarta 6, Viitorului).

Sancțiunile au fost date pentru: circulația, oprirea, staționarea vehiculelor pe spațiile verzi sau cu această destinație; tulburarea fără drept a liniștii locuitorilor din zona Peninsulară prin producerea de zgomote; răscolirea gunoiului din containere; consumul produselor din tutun într-un spațiu public- loc de joacă Țara Piticilor/Parc Tăbăcărie; consumul de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate ( Aleea Egretei, Parc Tăbăcarie, Parc Gară, Strada Plopilor, Strada Remus Opreanu); provocarea ori participarea efectivă la scandal într-un loc public; călătorirea cu mijlocul de transport public de persoane fără a deține titlu de călătorie valabil,etc.

Având în vedere campania „Curățăm Constanța Noastră”, Poliția Locală solicită cetățenilor care întâlnesc astfel de cazuri să ne acorde sprijinul pentru identificarea lor sesizând Dispeceratul Poliției Locale Constanța 0241484205, și promite că echipajele vor interveni în regim de urgentă.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Programul casieriilor în perioada 30 aprilie - 01 mai 2018

mie apr. 25 , 2018
S.C. RAJA S.A. aduce la cunoştinţa tuturor abonaţilor că, în zilele de 30 aprilie și 01 mai 2018, dispeceratul, echipele de intervenţie, dar şi reprezentanţii societăţii care asigură buna desfăşurare a proceselor de alimentare cu apă şi de preluare a apelor uzate vor lucra în program normal. Apelurile către numărul […]
raja casierie

V-ar putea interesa și: