Poliția locală ridică mașinile din zona peninsulară care nu au permis de acces de la Primăria Constanța

Trei din cele patru mașini ridicate din zona peninsulară în data de 3 iuni
Trei din cele patru mașini ridicate din zona peninsulară în data de 3 iunie (foto: Poliția Locală Constanța)

Poliția locală ridică mașinile din zona peninsulară care nu au permis de acces de la Primăria Constanța.

Pe 3 iunie 2019,au fost ridicate patru astfel de autovehicule. Acestea au fost transportate și depozitate de către reprezentanții SC Confort Urban SRL într-un loc special amenjat situat pe strada Caraiman, nr. 1, aflându-se sub paza operatorului de servicii publice până la momentul eliberării.

Programul de restituire este permanent.

Conducătorii auto își pot recupera autoturismele doar după ce au achitat taxele prevăzute în H.C.L nr.399/2018- Regulamentul privind activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate neregulamentar pe partea carosabilă de pe raza municipiului Constanța.

„Recomandăm deținătorilor de premise pentru acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța să afișeze documentele la vedere în autovehicul astfel încât să poată fi observate cu ușurință de polițiștii locali, iar conducătorilor auto le aducem la cunoștință că intrarea și ieșirea autoturismelor în/din Zona Peninsulară se va realiza doar prin punctele prevăzute în Regulamentul de acces prin locațiile în care au fost amplasate indicatoare de semnalizare rutieră”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Constanța.

Viteza de deplasare a vehiculelor în zonă este de maxim 30 km/h.

Potrivit Regulamentului de acces în Zona Peninsulară a municipiului Constanța, aprobat de consilierii locali în 2018, constituie contravenție accesul vehiculelor cu permis multiplicat, copiat, anulat sau fără acces si se sanctionează contravențional cu amendă cuprinsă între 1.000-1.500 lei persoanele fizice și 1.500-2.500 lei persoanele juridice.

Potrivit aceluiași regulament, constituie contravenție neafișarea permisului de acces cu fața la loc vizibil din exteriorul vehiculului pentru a permite verificarea datelor înscrise pe acesta, faptă care se sancționează contravențional cu amendă cuprinsă între 500 -1.000 lei în cazul persoanelor fizice și 1.000-1.500 lei, în situația persoanelor juridice.

Pentru persoanele interesate, cererile pentru obținerea și eliberarea permiselor de acces se depun la Direcția Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanța (Strada Ștefan Mihăileanu, nr.10) și la Serviciul Public de Impozite și Taxe (sediile de pe bulevardul Tomis, nr. 112, strada Sulmona, nr. 22 sau la cel din incinta City Park Mall, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116).

Documentația scanată se poate depune și online la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro, iar documentele în original se vor prezenta doar în momentul în care se ridică permisul.

Informații suplimentare puteți obține la numărul de telefon 0241488186.

Activități similare se vor derula în mod sistematic, iar ca măsură preventivă recomandăm participanților la traficul rutier să respecte normele legale în vigoare privind accesul în zona penisulară.




Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

Următorul articol

Echipele Polaris continuă acțiunile de salubritate stradală

mar iun. 4 , 2019
Echipele Polaris, care asigură curățenia în municipiul Constanța, au acționat pe Valea Portului, tronsonul cuprins între strada Traian și Poarta 1. La acțiunea de igienizare de astăzi au participat și persoanele asistate social și cei care prestează muncă în folosul comunităţii. S-a cosit iarba, s-a greblat, s-au curățat canalele pluviale, […]

V-ar putea interesa și: