Politicienii ne vor proști

cristian hagi

Dacă este un lucru care poate salva România din starea în care se află, acesta este educația. Ne place sau nu, acceptăm sau nu, noi, românii, suntem un popor prea puțin educat, și mă refer aici și la educația formală, și la cea informală.

Potrivit unui studiu Eurostat (biroul de statistică al Uniunii Europene), doar 25,6% dintre românii cu vârsta între 30 şi 34 de ani au studii superioare, fapt care plasează România pe ultimul loc din Uniunea Europeană. Studiul arată că printre țările membre care au cea mai mare rată de absolvire se situează Lituania (58,7%), Luxemburg (54,6%), Cipru (53,4%), Irlanda (52,9%) şi Suedia (51%). La polul opus, cu cele mai mici rate de absolvire, se află România (25,6%), Italia (26,2%), Croaţia (29,5%) şi Malta (29,8%).

Proporţiile se păstrează şi atunci când comparăm bugetele pe care aceste state le alocă învăţământului. 7% din PIB, în Danemarca, 3,1% din PIB, în România. De altfel, România alocî cel mai mic proced din PIB educației, din toate țările Uniunii Europene.

România s-a situat pe ultimul loc în UE și în alt studiu Eurostat. Astfel doar 19,2% din populaţia ocupată a ţării (formată din totalul celor 8,2 milioane de persoane care au venituri din muncă) are studii superioare. Astfel, România înregistrează cea mai scăzută pondere a licențiaților din câmpului muncii din rândul statelor Uniunii Europene, media UE fiind de 33%, conform studiului publicat în 2016.

Stăm însă foarte bine la titlurile de doctori.

„În România, de la doar 1.500 de titluri de doctori in științe acordate timp de aproape 100 de ani, intre 1900 si 1990, in 90 de ani – 1.500 de titluri, s-a ajuns la 67.000 de titluri de doctori in științe in nici 30 de ani, din 1990 până în 2017, cele mai multe, peste 30.000, in ultimii șase ani”, spunea scriitorul Gabriel Liiceanu.

 

Știm cu toții scandalurile legate de plagiat. De ce această explozie? Pentru că mulți au vrut titlul de doctor datorită faptului că statul le acordă 15% în plus la salariu, alții pentru a accese la anumite funcții universitare, alții din mândrie, alții din snobism.

Numărul absolvenților și al doctoranzilor este însă mai puțin important decât calitatea acestora. Am văzut doctori în ce materii vreți voi care nu stăpânesc gramatica limbii române. Doctori făcuți, de exemplu, la Chișinău, unde singura condiție pentru a obține titlul era să ai o viză pe pașaport – cel puțin asta afirma cineva care mi-a propus un astfel de târg. Am văzut profesori pentru care aceeași gramatică are mari taine. E cazul să mai vorbim despre cercetare într-un anumit domeniu, despre inovație? Există și astfel de cazuri, cercetători de succes, dascăli minunați, dar ei nu formează, din păcate, o masă critică în stare să schimbe un sistem. Masa critică este a plagiatorilor și a mercenarilor educaționali.

Nivelul de educație se vede însă nu numai la nivelul universitar, ci și pe stradă, la omul de rând, în fiecare zi.

Sunt încă sub impresia unei vizite de o săptămână realizată în mediul universitar din Lausanne, Elveția, acolo unde universitatea a fost înființată în 1537. Da, 1537. În șapte zile de mers la pas prin oraș și campus am văzut o singură domnișoară care s-ar putea califica drept „pițipoancă”, după îmbrăcăminte și alte detalii corporale. Lumea citește, în metrou sau în tren, este îmbrăcată decent, nimic nu este strident: nici în arhitectură, nici în voce, nici în comportament. Acum, universitatea are peste 15.000 de studenți din întreaga lume și 2.300 de cercetători. Un oraș în oraș, străbătut de patru stații de metrou. E numai un mic exemplu, pe lângă marile centre universitare din Europa și din lume.

Pe scena unui concurs, conducerea universității se întreba ce mai poate să facă pentru oraș, orașul care le-a oferit atât de mult.

V-ați gândit vreodată cum ajută universitățile din Constanța orașul? Cele două de marină pregătesc ofițeri care vor naviga la companii străine. E foarte bine pentru ei, dar pentru oraș? Văd în fiecare an, la Ovidius și Andrei Șaguna, zeci de înscrieri la Facultatea de Jurnalism. Pentru ce? A făcut cineva un studiu din care să reiasă nevoie de forță de muncă peste 4 sau 5 ani, când aceștia vor absolvi? Vă spun categoric faptul că nimeni nu s-a gândit la asta, pentru că ar fi văzut că meseria aceasta este aproape moartă. Trebuie să-ți urăști copilul pentru a-l îndruma spre un viitor asigurat de șomer sau de angajat cu drepturi de autor și venituri de subzistență. Mai pregătește Universitatea Ovidius medici. Pun pariu că jumătate dintre ei vor pleca peste hotare – și foarte bine fac, îi înțeleg.

Administrația locală a încercat un dialog cu universitățile, și viceversa, dar mi-e teamă că discuțiile au fost numai de dragul de a se auzi, de a se bate unul pe altul pe umăr. Rezultate concrete nu apar.

Pentru a apărea, trebuie ca și mediul de afaceri să intre în această horă. Dar despre ce mediu de afaceri vorbim aici? Despre patroni care dau țepe salariaților, despre „investitori” care nu știu decât să construiască pe spațiul verde, despre o cameră de comerț mai preocupată, parcă, să organizeze târguri în care se vând chiloți și papuci, decât de impulsionarea mediului de afaceri local, despre organizații patronale care fie nu reprezintă pe nimeni, fie au politicieni în spate, politicieni care nu se dau la o parte, dimpotrivă, de la afaceri cel puțin dubioase cu statul?

Dacă ne uităm la învățământul preuniversitar, lucruri sunt și mai jalnice. Acolo începe, de fapt, dezastrul. Luați Constanța, de exemplu, un oraș care se laudă cu port, economie și cu faptul că este poarta Europei. Multe școli de aici, cu mii de elevi fiecare, nu au săli de sport, nu au laboratoare, nu au biblioteci și lista poate continua. Școlile sunt în subordinea primăriilor. În loc să se ocupe de asigurarea unor condiții minime, primăriile dau milioane de euro, din banii noștri, către cluburi de sport, cluburi care-și plătesc sportivii cu salarii de mii de euro pe lună. Sau, mai nou, așa cum a făcut Primăria Constanța, taie din banii de la Învățământ pentru a subvenționa cu jumătate gigacaloria, chiar dacă cel subvenționat are jeep în fața blocului sau salariu de 8.000 de euro, ca în cazul ofițerilor de navă care stau la bloc.

Uitați-vă și la primăriile din localitățile mai mici, care cheltuie sute de mii de lei pe petreceri publice, unde plătesc artiști dubioși, dar și mici și bere pentru populația flămândă, dar unde școlile nu a nici măcar toaletă în interior. Sunt comune unde promovarea la bacalaureat este de doi elevi la cinci ani, dacă nu mă înșel, dar unde primărițele aduc icoane în școli, spre închinare.

E o nebunie.

De ce fac acest lucru? Pentru că suntem un popor needucat, care votăm cu cel care ne DĂ ceva, ceva palpabil: o găleată, un mic, o bere, un concert.

„Fură toți, dar ăsta măcar ne-a dat și nouă ceva”, se spune.

Dacă îi spui alegătorului că e mai important ca fiica sau nepoata lui să aibă WC-ul în școală, ridică impasibil din umeri, cu privire tâmpă, și spune „asta este”, iar când se duce la vot, votează tot cu cel care i-a dat ceva.

Din păcate, oamenii aceștia sunt captivi unui întuneric în care au fost lăsați de lipsa de educație. Nu e vina lor. Ca într-un cerc vicios însă, copiii lor vor suferi de aceeași boală a lipsei de carte.

Politicienii și primarii pot rupe acest cerc și o pot face relativ simplu: prin investiții în educație. La nivelul Guvernului, ar trebui adoptată o strategie pentru alocarea, așa cum spune legea, a 6% din PIB pentru educație. Ce e mai important, să plătim 4 miliarde de euro pentru rachete americane sau să asigurăm viitorul copiilor noștri? Dacă răspundem corect la această întrebare, găsim și bani. La nivel local, primarii ar trebui să pună pe primul loc investițiile în învățământ, și abia apoi să aloce milioane de euro pentru așa-zisul sport de performanță. Nu este deloc scump să construiești câteva săli de sport, dacă vrei. Într-un cuvânt, ar trebui să lase populismul deoparte și să se preocupe de viitorul copiilor noștri. Și consilierii locali pot și trebuie să intervină, să depună proiecte pentru investiții în școlile din consiliile de administrație din care fac parte. A dat tonul, în mandatul trecut, Tudorel Chesoi, și alții i-au luat exemplul, dar de atunci nu s-a mai întâmplat nimic notabil. Consilierii nu pot ieși din linia partidului, riscă să fie excluși.

Astăzi este Ziua Mondială a Educației și Ziua Mondială a Profesorului.

Concluzia acestei zile îi aparține lui Kant:

„Un popor fără cultură este un popor ușor de manipulat.”

C.H.


energia residence
Dacă vreți să fiți la curent cu știrile din județul Constanța, ne puteți urmări și pe Facebook:
Constanta-financiara-sigla-jpg

Leave a Reply

Your email address will not be published.