Politicienii și dedublarea personalității

cristian hagi

În filmul „Eu, eu însumi și Irene”, Jim Carrey, interpretul rolului principal, se trezește dimineață lângă o femeie frumoasă, cu un vibrator între ei. Face o glumă de autobază la adresa insațietății sexuale a doamnei. Puțin mirată și rușinată, aceasta îi spun că nu ea, ci el fusese cel care se bucurase de avantajele jucăriei sexuale. Deodată, apare groaza pe chipul bărbatului. El? Cum e posibil?

Așa cum sugerează și titlul filmului, acest lucru a fost posibil pentru că bărbatul suferea de ceea ce numim, popular, multiple personalități. Cercetătorii folosesc, mai nou, termenul de Dissociative Identity Disorder (DID), tulburare disociativă de identitate. Este o tulburare mentală caracterizată de cel puțin două stări de personalitate distincte și relativ persistente. Acestea sunt însoțite de pierderi de memorie dincolo de ceea ce uităm în mod normal.

„Dedublarea de personalitate intervine pe fondul unor tulburări psihice, iar adesea persoana suferindă trăiește cu convingerea că este o altă persoană, de obicei cunoscută ca unul din oamenii celebri ai lumii, sau un personaj religios. În fiecare caz, pacienții trăiesc cu intensitate personajul în care s-au transformat. Boala a fost descrisă de Alfred Binet (1857–1911) în cartea Le dédoublement de la personnalité et l’amnésie périodique. Acest fenomen psihopatologic de disociere a unității personalității prin dedublarea ființei, duce la apariția a două euri diferite, care evoluează succesiv sau simultan. Cele două euri coexistă, unul fiind normal și conștient iar celălalt patologic și bazat pe o motivație inconștientă”, spun specialiștii.

Nu vi se pare cunoscută această boală? Sunt convins că da, pentru că manifestările acesteia le vedem la tot pasul, la politicieni. Am putea spune chiar că aceștia suferă de o formă a acestei boli, și anume tulburare disociativă de identitate politică (TDIP). Avem, din păcate, nenumărate exemple. Să aruncăm o privire la ceea ce se întâmplă în Constanța.

Decebal Făgădău, PSD, a fost, aproape un deceniu, adjunctul lui Mazăre. Știa ce se întâmplă în primărie și ducea la îndeplinire ordinele șefului. Sunt elocvente stenogramele procurorilor în care actualul primar îl lua pe „Da” în brațe, în discuțiile cu șeful. Acum spune că nu poate schimba în doi, trei ani, ce nu s-a făcut în zece. Păi cine trebuia să facă în cei 10 ani, nu tot el/ei? Cu ce suntem noi de vină? Și, dacă nu s-a făcut, de ce nu a ieșit să spună?

Claudiu Palaz, PMP, a tunat și a fulgerat împotriva PSD, în campania electorală din 2016. De fapt, împotriva unei părți din PSD, nu am auzit să spună nimic de rău de Felix Stroe. Ai fi crezut că-l va mânca cu fulgi cu tot pe Decebal Făgădău, repetentul, cum îi spune (cacofonia este voită). După alegeri, au urmat pupături politice afectuoase și publice, pentru binele constănțeanului, desigur că în acest proces șeful PMP s-a ales și cu funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Constanța nu poate fi decât o coincidență fericită pentru el, care nu avea serviciu înainte și trăia din alocația copiilor.

Din când în când, tulburarea disociativă de identitate își mai face apariția. Nu știm când sunt în opoziție, când la putere. La fel se întâmplă și cu președintele Traian Băsescu. Cere opoziție la PSD în Parlament, dar la nivel local poate fi cârdășie. Caz clasic de DID.

Tulburarea disociativă de identitate se poate manifesta și la nivel colectiv. Uitați-vă la PNL Constanța. După ce, în 2016, au șters pe jos cu Valentin Vrabie, mai trebuia să-l numească diavolul în persoană, după ce primarii din PNL s-au opus vehement intrării acestuia în partid, recent, PNL l-a primit cu covor roșu, iar primarii – în mare parte aceiași, să ne-nțelegem – au votat în unanimitate acceptarea sa. Nu sunt deloc fanul lui Valentin Vrabie, dar trebuie să recunosc, în această mișcarea, dincolo de tulburarea de personalitate a liberalilor, o mișcare politică abilă a sa.

Un caz clasic de DID se manifestă și la nivel național, a intrat deja în cărțile de istorie politică: alianța USL. Să renunți la principii și doctrine pentru o himeră s-a dovedit a fi o greșeală care a costat mai mult PNL-ul.

De boala aceasta sunt atinși și politicieni din eșalonul secund, cvasi-necunoscuți pentru publicul larg. Uitați-vă la un anume Claudiu Ceti, „scutier” al lui Sorin Strutinsky, acum ALDE, deci cumva de sorginte liberală (să nu uităm, însuși Strutinsky a fost liberal), sau la independentul și liberalul exclus din Consiliul Local Constanța, care, deși sunt teoretic în opoziție, au votat (decisiv) pentru ca noi, constănțenii, să plătim taxe mai mari decât în București.

În filmul despre care vorbeam, personajul cu DID folosește vibratorul în propriul interes, ca să spun așa. Din păcate, în viața reală, noi, oamenii simpli, avem de suferit din cauza comportamentului politicienilor.


Puteți urmări Constanța 💯% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Legea junglei. Fără locuri de parcare, constănțenii blochează străzile cu navete sau desenează asfaltul

joi mai 9 , 2019
Constanța este dominată de legea junglei, cel puțin în ceea ce privește locurile de parcare. Pentru că deficitul este imens (mai e nevoie de cel puțin 80.000 de locuri), fiecare se descurcă așa cum poate. Pe strada Eremia Movilă, de exemplu, în zona Trocadero, am numărat, în dimineața de 9 […]

V-ar putea interesa și: