La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 4 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor cu caracter antisocial și a consumului și traficului de droguri, în cartierele Compozitorilor și Coiciu. Cu această ocazie, au fost legitimate 29 de persoane, au fost verificate 11 vehicule și 5 locații publice. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 3.000 de lei, dintre care 3 la Legea 61/1991 și una la O.U.G. 195/2002.
La data de 13 spre 14 aprilie a.c., polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Medgidia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor de animale. Cu această ocazie, au fost legitimate 15 persoane și verificate 12 vehicule. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 2.000 de lei, dintre care 2 Legea 61/1991 și una la O.U.G. 195/2002.
La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat o acțiune de verificare a unor agenți economici din municipiile Constanța, Mangalia și Medgidia. În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 10 sancțiuni contravenționale O.U.G. 28/1999, în valoare totală de aproximativ 52.000 de lei. Totodată, a fost ridicată, în vederea confiscării, suma de peste 4.000 de lei.
La data de 13 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de cerșetorie, a furturilor și a consumului și traficului de droguri și substanțe interzise. Cu această ocazie, au fost legitimate 11 persoane și 6 locații publice.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 3 sancțiuni contravenționale la Legea 61/1991, în valoare totală de peste 1.000 de lei. Totodată, polițiștii au depistat un bărbat, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. La data de 12 aprilie a.c., acesta ar fi sustras un telefon mobil aparținând persoanei vătămate, un bărbat din municipiul Constanța.