Polițiștii au prins un membru al grupării care dezumflă roțile SUV-urilor. Are 16 ani

Imagine cu caracter demonstrativ

La data de 2 martie, în jurul orei 02.30, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au depistat, pe strada Mihai Eminescu, o persoană cu un comportament suspect.

S-a procedat la legitimarea și identificarea acesteia, stabilindu-se că este vorba de un minor, de 16 ani.

„Cu ocazia efectuării controlului corporal, asupra acestuia au fost descoperite mai multe pliante ce conțineau informații cu privire la motivele pentru care sunt dezumflate pneurile vehiculelor de tiv S.U.V. și 4×4.”, au declarat reprezentanții IPJ Constanța.

În urma cercetărilor efectuate, a rezultat că, în luna februarie a.c., minorul ar fi dezumflat pneurile mai multor vehicule parcate în municipiul Constanța, cu scopul de a reduce poluarea.

Cercetările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Un grup de constănțeni a declarat război SUV-urilor. Printr-un email anonim trimis redacției Constanța 100%, înregistrat pe domeniul proton.me, grupul spune că a dezumflat deja roțile a 35 de SUV-uri și nu se va opri până când acestea nu vor fi interzise.

Membrii grupului recunosc faptul că, în 2023, 50% din noile mașini cumpărate in Europa erau SUV-uri, deci așa-zisa problemă nu este a Constanței.

Ei afirmă că SUV-urile vor avea un rol negativ asupra siguranței în orașe, din cauza: masei acestor vehicule, vizibilității reduse, efectelor psihologice introduse de mărimea exterioară a mașinii (în opinia lor, șoferii conduc mai agresiv când cred că sunt într-un SUV), designului capotei acestor vehicule care împing pietonii către pământ atunci când sunt loviți și care trec peste capota celorlalte mașini într-o ciocnire, lovind mai puternic călătorii.

„Acești factori cresc rata de fatalitate într-o ciocnire dublând-o la adulți și făcând-o de 8 ori mai mare la copii comparativ cu alte mașini. În plus SUV-urile creează multe emisii care distrug calitatea aerului în oraș, nu numai CO₂, dar și oxizi de azot, oxizi de sulf, monoxid de carbon, hidrocarburi nearse, și carbon molecular. O companie producătoare auto a dat răspundere penală pentru falsificarea nivelurilor acestor emisii. SUV-urile electrice împreună cu cele de combustie internă emit particule mici din roți care sunt cancerigene. De aceasta am dezumflat roți de la 35 de SUV-uri, evitând cele cu marcajul unei firme. Nu ne oprim până nu sunt interzise SUV-urile.”, au transmis aceștia.

Membrii grupului nu s-au referit însă și la testele EuroNcap, care spun că un SUV poate răni mai puțin un pieton decât o berlină, și nici la faptul că noxe mai mari emit autoturismele vechi. Un SUV nou, hibrid sau nu, emite mai puțin noxe și este mai sigur pentru șoferi și pietoni decât un autoturism vechi de 16 ani, de pildă. Din totalul autoturismelor de pe șoselele din România, doar 1.502.371 au părăsit porțile fabricilor în ultimii 10 ani, spre deosebire de cele mai vechi de 10 ani, în număr de 6.362.815 (circa 81%). 

Recomandare: De frică, mi-am cumpărat un SUV

Iată ce spune Poliția Constanța despre primele acțiuni ale acestui grup:


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Când trecem la ora de vară

Dum mart. 3 , 2024
România trece la ora de vară. Schimbarea se va face în noaptea de sâmbătă, 30 martie, spre duminică, 31 martie. Atunci, ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 3:00 devenind ora 4:00. România a aderat la ora de vară pentru prima dată în anul 1932. Între anii 1943-1979 […]

V-ar putea interesa și: