Polițiștii constănțeni au întocmit 17 dosare penale în ziua alegerilor

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Ieri, 27 septembrie, la nivelul I.P.J. Constanța s-au primit aproximativ 40 de sesizări referitoare la posibile contravenții sau infracțiuni electorale, majoritatea fiind confirmate în urma verificărilor.

Astfel, au fost aplicate peste 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 25.000 de lei.

„Au fost întocmite 17 dosare de cercetare penală, respectiv: 5 sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fraudă la vot, 1 pentru fraudă la vot și fals în declarații, 1 pentru amenințare, 4 pentru coruperea alegătorilor, 1 pentru sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,1 tentativă la infracțiunea de fraudă la vot, 2 pentru furt, 1 pentru amenințare și distrugere și 1 dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vot multiplu.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei COVID – 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.

Constanta-financiara-sigla-jpg

Articole recente

Mitshubishi
Teasing_Tucson Exclusiv Auto
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.