Polițiștii de la Rutieră au dat 146 de amenzi într-o singură zi, în cadrul unui proiect european

În contextul proiectului ROADPOL – SAFETY DAYS, pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora, în cursul zilei de ieri, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier Constanța, au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Proiectul este susținut de Comisia Europeană și își propune concentrarea eforturilor pentru reducerea numărului accidentelor rutiere și a consecințelor acestora.

De asemenea, proiectul și-a propus ca ziua de ieri, 21 septembrie a.c., să devină o zi fără persoane decedate din accidente rutiere, pe drumurile din Europa.

„Astfel, polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat acțiuni de conștientizare a tuturor participanților la traficul rutier cu privire la riscurile la care se expun în situația în care nu respectă normele rutiere, în scopul adoptării de către aceștia a unei conduite responsabile atunci când se deplasează pe drumurile publice. Prin activitățile derulate, s-a urmărit combaterea efectuării de către conducătorii de vehicule a unor activități de natură a le distrage atenția în timpul condusului, purtarea centurii de siguranță, combaterea nerespectării regimului legal de viteză, dar și a conducerii vehiculelor sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

În urma activităților, polițiștii au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei, dintre care 62 pentru depășirea limitei de viteză, 34 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 30 pentru folosirea telefonului mobil la volan.

Din totalul sancțiunilor, 58 au fost aplicate pe linia verificării legalității transportului de persoane.

Totodată au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere și au fost retrase 2 certificate de înmatriculare.

Pentru a reduce riscul victimizării prin accidente rutiere și a circula în siguranță, polițiștii vă recomandă:
– Adaptați viteza de deplasare la particularitățile de drum și de trafic!
– Nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare!
– Nu conduceți dacă vă simțiți obosiți!
– Nu conduceți sub influența alcoolului sau a drogurilor!
– Folosiți centura de siguranță – vă poate salva viața în caz de accident!

Zen Residence
comprest util asfalt dobrogea



Leave a Reply

Your email address will not be published.

Următorul articol

Cine și cum poate obține abonamente gratuite de la CT Bus

Thu Sep 22 , 2022
CT BUS anunță că în perioada 26.09.2022 – 18.11.2022 se pot depune cererile pentru permisele de călătorie gratuite valabile pentru anul 2023.  Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt următoarele: Persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri; […]