Polițiștii de la Rutieră nu mai dau amenzi nici dacă te prind conducând ca nebunul

politist

Sindicatul polițiștilor a anunțat că, în luna decembrie, va protesta într-un mod relativ inedit. Ies la muncă, dar nu mai aplică amenzi, ci nu mai avertismente.

Se întâmplă așa și în județul Constanța, chiar în cazul unor nereguli destul de grave, cum ar fi depășirea cu mulți kilometri a vitezei legale.

Sindicatul Europol a postat, pe pagina sa de Facebook, un proces verbal întocmit pentru un șofer care conducea cu 72 de kilometri pe oră pe strada Cumpenei. Conform protestului la care i-a parte, agentul constatator nu l-a amendat, ci i-a aplicat un avertisment.

Un constănțean care a recunoscut că a condus cu viteză a scăpat cu avertisment. Sursă imagini: Facebook (Sindicatul Europol)

„Astăzi am început prima formă a protestului anunțat, respectiv aplicarea AVERTISMENTELOR. Pentru a face dovada participării colegilor noștri la calendarul de proteste asumat, așteptăm să ne trimiteți în continuare avertismentele pe care le primiți pentru a le posta pe pagina noastră.”, spuneau, pe 1 decembrie, cei din sindicat.

Pozele nu au întârziat să apară, din toată țara.

Cei mai mulțumiți de situație sunt unii șoferi. „Respect” și „Felicitări” sunt cuvintele de ordine la comentariile pozelor în care sunt postate aceste avertismente.

Polițiștii protestează pentru că vor salarii mai mari. La momentul inițierii calendarului de proteste, reprezentanții Sindicatului Europol atrăgeau atenția că polițiștilor nu le-au mai fost majorate de 14 ani salariile, iar pensiile nu le-au fost indexate nici măcar cu inflația.

„NU mai acceptăm să îndeplinim sarcini pe care nu le avem în fişa postului. NU mai suntem dispuşi să rămânem fraierii sistemului bugetar, în timp ce pentru alte categorii bugetare, Legea salarizării deja se aplică în integralitate”, precizau aceștia, într-un comunicat.

Puteți urmări știrile Constanța 100% și pe Google News.

energia residence
sprijina-jurnalismul-independent

Leave a Reply

Your email address will not be published.