Polițiștii locali au folosit forța în Satul de Vacanță

politia locala constanta

Polițiștii locali au folosit forța în Satul de Vacanță din Constanța, în data de 29 iunie.

Echipele de control au acționat pentru verificarea unor sesizări cu privire la modul de desfășurare a activităților comerciale de către un operator economic din Satul de Vacanța și dacă acesta deține actul final de autoritate al administrației publice locale pe baza căruia ii este permisă schimbarea destinației clădirii prin executarea unor lucrări de construcții ce au fost efectuate la imobilul respectiv.

„Persoana în cauză nu s-a conformat măsurilor dispuse de către politistii locali, a refuzat vehement sa se legitimeze , fapt pentru care lucrătorii instituției au recurs la folosirea forței și a mijloacele din dotare conform prevederilor legale.”, a declarat Valentina Chiriță, purtătorul de cuvânt al instituției.

Pentru faptele sale, barbatul a fost condus la sediul Direcției Generale Constanta in vederea demarării procedurii identificării și luării măsurilor legale necesare.

În acest caz s-au aplicat doua amenzi contravenționale in valoare totala de 2600 lei pentru refuz de legitimare și obstrucționarea controlului.

 

Arestat pentru că juca alba-neagra în Satul de Vacanță și Mamaia


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Sistem modern de acces la Delfinariu VIDEO

sâm iun. 30 , 2018
Delfinariul din Constanța s-a modernizat încă o dată. La intrare a fost instalat un sistem modern de citire a biletelor cumpărate. Acestea se scanează într-o clipă, iar intrarea se face mult mai rapid. Avantajul principal al sistemului este că nu trebuie scanata toate biletele. „Pentru rapiditate, dacă se cumpără mai […]
delfinariu

V-ar putea interesa și: