Polițiștii locali au ridicat 413 mașini în această vară și au dat amenzi de peste două milioane lei

Polițiștii locali acționează în permanență atât în Stațiunea Mamaia cât și pe raza municipiului Constanta. De la începutul sezonului estival și până în prezent, au aplicat un număr de 4861 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2.037.800 lei.

De asemenea, a fost dispusă măsura de ridicare pentru 413 autovehicule staționate neregulamentar, pentru încălcarea prevederilor privind ocuparea cu autovehiculele a spațiilor verzi, ocuparea domeniului public cu vehicule în afara zonelor în care se permite oprirea/ staționarea/ parcarea ori în afara spațiilor marcate corespunzător și neplata tarifului orar de parcare.

„Facem un apel pe această cale, atât la turiști cât si la constănțeni, să respecte prevederile legale privind oprirea/stationarea/parcarea vehiculelor, să utilizeze locurile special amenajate și să achite tariful orar de parcare. Totodată, vă rugăm să ne semnalați orice fapte care contravin legislației în vigoare la numerele de telefon: 0241.484.205 și 0341.922 – Dispecerat Direcția Generală Poliția Locală Constanța sau la adresa de mail: politia.locala@primaria-constanta.ro.”, au transmis reprezentanții Primăriei Constanța.


Puteți urmări Constanța 100% și pe Google News sau canalul de WhatsApp.

Conținutul website-ului www.ct100.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informațiile publicate pe acest site sunt protejate de către prevederile naționale și internaționale legale în vigoare. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website.

Comentariile la articole sunt moderate. Așa se întâmplă încă din 2015, de la înființarea Constanța 100%. Am luat această decizie pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false. Dacă doriți să comentați, vă solicităm să folosiți un limbaj decent, să nu folosiți atacuri la persoană și nici informații false. Utilizatorului îi revine întreaga responsabilitate a comentariilor și a acțiunilor sale decurgând din acest act.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Next Post

Cele șase mari probleme ale litoralului românesc în viziunea ANAT și soluțiile

lun aug. 7 , 2023
Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) atrage atenția opiniei publice și Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului asupra situației îngrijorătoare în care se află litoralul românesc. Recent, Litoralul nostru a fost martorul unor schimbări profunde, în special în zonele Mamaia și Năvodari, unde dezvoltarea imobiliară rapidă a dus la aglomerări […]

V-ar putea interesa și: